Cheltuielile populaţiei din SUA au avansat cu 0,7% în decembrie, peste aşteptările analiştilor

Autor: Cojocaru Bogdan 31.01.2011

Cheltuielile populaţiei din SUA au crescut pentru a şasea lună consecutiv în decembrie anul trecut, cu 0,7%, ritm care depăşeşte estimările analiştilor, transmite Reuters.

Mai mulţi analişti intervievaţi de Reuters estimau că indicatorul a avansat cu 0,5% în decembrie. În luna noiembrie a anului trecut, cheltuielile au urcat cu 0,3%, potrivit datelor Departamentului pentru Comerţ.

Cheltuielile populaţiei au o pondere de 70% în economia SUA, cea mai mare din lume.

Produsul Intern Brut american a avansat cu 3,2% în ultimul trimestru din 2010, în ritm anual, susţinut de cea mai mare creştere din ultimii patru ani a cheltuielilor gospodăriilor şi de extinderea exporturilor.