X-Trade Brokers: Încercăm să facem ce n-au făcut BVB şi brokerii

Autor: Adrian Cojocar 31.01.2011

Conducerea filialei locale a firmei poloneze X-Trade Brokers (XTB), cea mai mare casă de brokeraj din regiunea estică a Europei, spune că anul trecut a avut un buget de publicitate de circa 700.000- 800.000 de euro care în cea mai mare parte a fost dedicat educării masei de oameni interesaţi să tranzacţioneze pe piaţa de capital.

În 2011 compania vrea să aloce sume şi mai mari decât anul trecut în acest sens şi speră să atingă o valoare a tranzacţiilor de 15 mld. euro (în marjă), după ce anul trecut clienţii XTB au rulat circa 9 mld. euro (rulaj real de circa 70 mil. euro). Circa 80% din tranzacţii s-au realizat pe perechea valutară euro-dolar, care urmăreşte evoluţia cursului euro în comparaţie cu dolarul american, potrivit şefului XTB.

"Ne interesează România tocmai din prisma faptului că este o piaţă unde lipseşte educaţia în domeniul pieţelor de capital şi unde cineva trebuie să formeze piaţa. Încercăm să facem ce n-au făcut BVB, CNVM sau alţii, adică să le explicăm avantajele şi dezavantajele pentru că nimeni nu le-a spus acest lucru până acum", spune Victor Safta, director general X-Trade Brokers.

Brokerii de pe piaţa de capital din România care activează la Bursa de la Bucureşti s-au plâns în ultimii ani că educaţia românilor în domeniul bursier este foarte scăzută, însă nu au demarat programe de amploare care să popularizeze şi să educe masa potenţială de investitori.

X-Trade Brokers se adresează cu precădere investitorilor pe piaţa valutară (Forex), însă intermediază şi tranzacţii în marjă cu mărfuri sau acţiuni prin intermediul CFD-urilor (n.r. contracte pentru diferenţă).

CFD-ul este un contract standardizat încheiat între un cumpărător şi un vânzător, prin care vânzătorul se obligă să plătească cumpărătorului diferenţa dintre valoarea unui activ suport la momentul iniţierii contractului şi valoarea acelui activ suport la momentul lichidării contractului în situaţia în care diferenţa este negativă. Dacă diferenţa este pozitivă, cumpărătorul se obligă să plătească vânzătorului diferenţa respectivă.

În doi ani de când a intrat pe piaţa românească, casa de brokeraj a ţinut circa 300 de seminarii gratuite în oraşele mari din ţară la care au participat circa 16.000 de persoane.

Spre comparaţie, pe piaţa de acţiuni de la BVB tranzacţionează într-o lună obişnuită între 3.000 şi 4.000 de oameni, iar numărul total de conturi deschise la casele de brokeraj se învârte în jurul cifrei de 90.000.

"Pentru acest an sperăm să atragem 10.000 de oameni noi prin programele de educaţie pe care le organizăm. Pentru un seminar cheltuim în jurul a 10.000 de lei şi ţinem lunar patru astfel de seminarii în hoteluri de 4-5 stele. Participanţii nu trebuie să plătească nimic", a precizat Victor Safta.

El spune că în alte ţări cu acelaşi buget, se atrag de două ori mai mulţi participanţi la astfel de programe de educare şi că societatea a început să organizeze şi de evenimente de acest fel.

"La seminarii se face foarte multă teorie. Organizăm acum şi «trade @ café» în cadrul cărora mai mulţi participanţi îşi deschid un cont, tranzacţionează, iar la final se compară strategiile câştigătoare şi cele necâştigătoare. Acest tip de programe sunt mai cerute în prezent", spune Safta.

Potrivit conducerii societăţii, multe firme care oferă tranzacţii Forex în România nu le explică investitorilor riscurile la care se expun şi care sunt foarte mari şi aceştia vin cu impresia că se vor îmbogăţi peste noapte.

Tranzacţiile pe piaţa Forex prezintă riscuri mari, din cauză efectului de levier, care presupune ca la fiecare 1 euro adus de client (care reprezintă marja) firma de brokeraj să-i pună la dispoziţie 100 de euro pentru tranzacţii (din care 99 reprezintă împrumut). Astfel, investitorul poate tranzacţiona de 100 de euro, iar la un câştig de 1% el îşi dublează suma iniţială investită (câştigă 1 euro). De asemenea, o pierdere de 1% înseamnă că investitorul îşi pierde toţi banii proprii (pierde 1 euro).