Majorarea TVA: între salvarea bugetului şi prelungirea agoniei

Autor: Claudia Medrega 01.02.2011

Creşterea încasărilor din TVA în urma majorării cotei la 24% a salvat bugetul anul trecut, favorizând încadrarea în deficitul agreat cu FMI, însă a frânat consumul, economia rămânând în recesiune.



Temperarea ritmului de creştere a încasărilor din TVA pe final de an aruncă o umbră de îndoială cu privire la modul în care majorarea taxei la 24%, care a salvat deficitul bugetar anul trecut, va ajuta bugetul şi în 2011, având în vedere ţinta ambiţioasă de reducere a deficitului la 4,4% din PIB.

Finanţele estimează pentru acest an încasări din TVA de aproximativ 43 mld. lei, cu 10% peste sumele colectate anul trecut.

În decembrie, ritmul de creştere a sumelor colectate din TVA a încetinit aproape la jumătate faţă de cel din noiembrie, fiind cel mai redus avans înregistrat după decizia de creştere a cotei cu cinci puncte procentuale. Sumele colectate din TVA au înregistrat în decembrie un plus de 25% comparativ cu aceeaşi lună din 2009, în timp ce în noiembrie creşterea a fost de aproape 45%.

Ministrul finanţelor Gheorghe Ialomiţianu susţine că încasările din TVA au asigurat plata arieratelor şi încadrarea în ţinta de deficit bugetar la finele lui 2010, susţinând că FMI şi Comisia Europeană au apreciat rezultatele "foarte bune" obţinute de România în cadrul acordului stand-by .

"Noi am discutat despre rezultatele prevăzute în acordul care se va încheia la sfârşitul lunii martie. Sunt nişte rezultate foarte bune, apreciate de FMI şi Comisia Europeană. Rezultatele pe TVA sunt bune. Încasările din TVA ne-au asigurat plata arieratelor şi încadrarea în deficitul de 6,5%".

Există însă şi o mare dezamăgire a FMI după doi ani de acord - că economia nu a revenit încă pe creştere economică, după cum a declarat recent Jeffrey Franks, şeful misiunii de evaluare a Fondului.

FMI a insistat de la începutul acordului cu România pentru măsuri de creştere a încasărilor bugetare, însă experţii Fondului au fost în cele din urmă de acord că majorarea unui impozit important în plină recesiune ar fi contraproductivă.

Situaţia s-a schimbat însă la jumătatea anului 2010, când Curtea Constituţională a blocat măsura de reducere a pensiilor, iar autorităţile române au decis că majorarea TVA va suplini financiar această măsură.

Unii analişti au afirmat că dacă nu s-ar fi majorat TVA existau şanse ca economia să revină pe creştere.

Încasările din TVA au urcat anul trecut cu 14,3% comparativ cu 2009, la 39,2 mld. lei, în condiţiile majorării cotei cu cinci puncte procentuale. Situaţia colectărilor s-a schimbat astfel la 180 de grade faţă de evoluţia din 2009, când sumele colectate din TVA s-au prăbuşit cu 16%.

Dar, în timp ce majoritatea ţărilor europene au ieşit la liman, economia României a continuat să se zbată în recesiune şi în 2010 în absenţa redresării consumului intern, fiind estimată o scădere de circa 2%, după prăbuşirea de 7% din 2009.

"Veniturile din TVA au fost peste aşteptări substanţial. După creşterea cotei, prognozele arătau mai prost. TVA şi accizele au fost surpriza pozitivă, în timp ce la contribuţii sociale şi impozit pe profit rezultatele au fost mai slabe", a comentat Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffiesen Bank, care este şi preşedintele Consiliului Fiscal.

Pe modelul cash, deficitul bugetar înregistrat anul trecut a fost de 33,3 mld. lei, respectiv 6,5% din PIB, sub limita stabilită în acordul cu FMI, de 34,6 mld. lei. Pentru acest an, autorităţile îşi propun să reducă deficitul bugetar la 4,4% din PIB.

El a amintit însă de problema consumului, care rămâne "destul de slab".

Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, care nu include comerţul cu autovehicule, înregistra în noiembrie o scădere de circa 7% faţă de aceeaşi perioadă din 2009, conform ultimelor date ale INS.

În viziunea consultanţilor fiscali reducerea TVA ar fi mai mult decât bine-venită pentru oamenii de afaceri şi pentru consumatori. Însă ei nu anticipează o diminuarea a cotei în acest an având în vedere constrângerile bugetare şi nevoia de venituri.

România are printre cele mai mari cote de TVA din Uniunea Europeană (UE), apropiată de nivelul maxim admis, de 25%.

La nivelul UE, cota TVA a fost majorată în multe ţări şi este de aşteptat să nu mai revină la vechile valori, cel puţin până când deficitele bugetare nu se încadrează în ţinta de sub 3% din PIB, potrivit consultanţilor.