Cel mai mare scandal de pe internet - copiază motorul de căutare al Microsoft, Bing, rezultatele din Google?

Autor: George Olteanu 02.02.2011

Google a lansat la începutul acestei luni un atac direct la adresa Microsoft, pe piaţa motoarelor de căutare. Acuzele se referă la faptul că rezultatele din motorul de căutare Bing (dezvoltat de Microsoft) sunt copiate după cele din Google, prin folosirea unor instrumente ce monitorizează căutările utilizatorilor Google şi le adaptează apoi pentru Bing, informează Go4It.ro.

Este cunoscut faptul că Bing nu are încă un algoritm de căutare foarte bine pus la punct, iar primele rezultate din pagină ne lasă reci în numeroase cazuri. Cu alte cuvinte, nu sunt atât de relevante precum ne-am dori (personal, am probat Bing şi nu am fost mulţumit de rezultate). Dacă folosiţi Bing şi aţi sesizat o schimbare bruscă în bine, iată o ipoteză Google care ar putea explica ceea ce s-a întâmplat.

Google spune că Microsoft, în loc să îmbunătăţească algoritmii (lucru care nu se face peste noapte), trişează şi fură practic paginile de rezultate Google, afişându-le apoi în Bing. Sigur, nu sunt afişate toate paginile identic, ci doar rezultatele din top - cele care contează până la urmă.

În sprijinul acestor afirmaţii, Google a cules probe încă de anul trecut, probe prin care acum încearcă să demonstreze că Microsoft fură. A aranjat chiar şi o capcană pentru gigantul din Redmond, generând 100 de căutări sintetice cu pagini de rezultate prestabilite. Dintre acestea, aproximativ 9% s-au regăsit perfect în motorul Bing. Mai multe despre cum fură Bing rezultatele din Google citiţi pe www.go4it.ro.