Cocor şi-a luat director de marketing cu experienţă pe piaţa centrelor comerciale

Autor: Cristina Rosca 02.02.2011

Albert Crăiciu, fostul director adjunct de marketing al Anchor Grup pentru centrele comerciale Bucuresti Mall şi Plaza România, a fost numit director de marketing în cadrul Cocor, o pozitie nou-creată de companie. Înainte de a lucra în cadrul Anchor Grup, el a coordonat timp de cinci ani comunicarea pentru Ambasada Franţei şi Institutul francez de la Bucureşti. Crăiciu, care a absolvit un program de MBA de la INDE - CNAM la Paris, are o experienţă de 15 ani în marketing şi comunicare şi patru ani în retail. În paralel, Cocor a externalizat activităţile de comunicare şi relaţii publice către agenţia Pi2 PR, cu care a colaborat anterior pe proiecte de social media. Agenţia Pi2 PR a preluat din 2011 toate activităţile aferente implementării strategiei de comunicare Cocor: media relations, event management, business to business communication, business to consumer communication. Pi2 PR este o companie independentă de consultanţă în comunicare fondată în 2008 de Mirela Pitu. Magazinul Cocor a fost inaugurat în octombrie 2010, după ce a fost renovat, în urma unei investiţii de 24,5 milioane euro.