Estimări negative la Transgaz: Venituri în scădere cu 11% şi un profit de 3 ori mai mic

Autor: Roxana Petrescu 02.02.2011

Transgaz, compania naţională de transport al gazelor naturale, estimează pentru anul acesta o evoluţie negativă a principalilor indicatori financiari, firma mizând pe venituri în scădere cu 11% şi un profit net de aproape 3 ori mai mic comparativ cu cel raportat anul trecut.

Astfel, într-un set de documente postat pe site-ul companiei, care urmează să fie discutat pe data de 2 martie când este programată adunarea generală a acţionarilor, Transgaz crede că veniturile totale vor ajunge anul acesta la 1,25 mld. lei (circa 300 mil. euro), cu 11% mai mici faţă de cele raportate anul trecut, potrivit bugetului rectificat. Totodată, firma ia în calcul un profit de 113,9 milioane de lei (circa 27 de milioane de euro), de 2,7 ori mai mic faţă de cel înregistrat în 2010. Mai mult, Transgaz a programat cheltuieli pentru investiţii de 230,6 mil. lei (circa 55 mil. euro) în acest an, mai mici cu 40% faţă de nivelul din 2010, de 379,1 mil. lei.

Potrivit celor mai recente date furnizate de companie, pe lista proiectelor de investiţii pentru acest an este conducta Giurgiu-Ruse, care va lega sistemul românesc al gazelor cu cel din Bulgaria, termenul de finalizare pentru această investiţie fiind anul viitor. Investiţia vine după ce anul trecut, interconectorul Arad - Szeged, care leagă sistemul de transport al gazelor naturale din România cu cel din Ungaria, a fost pus în funcţiune, permiţând astfel realizarea unor importuri de gaze naturale din altă sursă în afară de Rusia.

Acţiunile Transgaz, listate la Bursa de Valori Bucureşti, au închis şedinţa de marţi la un preţ de 280 lei pe unitate, în scădere cu 0,18%. Transgaz are o capitalizare de 3,29 miliarde de lei, potrivit calculelor Mediafax. Potrivit unor informaţii recente obţinute de Mediafax, furnizate de către Ministerul Economiei, un pachet suplimentar de 15% din titlurile transportatorului de gaze naturale ar urma să fie listat la bursă anul acesta, în luna septembrie.

Operatorul sistemului naţional de transport al gazelor este controlat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, care deţine 73,5% din capital. Fondul Proprietatea are o participaţie de 14,9% din acţiuni, iar diferenţa aparţine mai multor acţionari.