Clubul arestaţilor preventiv aruncă în aer Justiţia română: cât au stat după gratii şi în ce fază li se află dosarul

Autor: Gabriela Stefan 03.02.2011

Cazul lui Constantin Nicolescu, preşedintele CJ Argeş, arestat de tribunal şi eliberat de Curtea de Apel, arată încă o dată imprevizibilitatea justiţiei din România, în special când este vorba de delicata problemă a cercetării în stare de arest preventiv: celebra arestare de 29 de zile, scrie Gândul.

În unele cazuri, arestarea de 29 de zile înseamnă câteva zile, în altele înseamnă luni de zile iar, adesea, se reduce la reţinerea de 24 de ore.

O analiză gândul a unora dintre cele mai mediatizate cazuri confirmă încă o dată această realitate. Prezentăm în continuare dosarele selectate, cu precizarea că lista poate fi completată.

Vedeţi o listă cu perioadele în care au stat după gratii cei mai importanţi arestaţi preventiv pe www.gandul.info.