Transgaz le-a făcut o surpriză neplăcută investitorilor anunţând un profit cu 60% mai mic în 2011

Autor: Andrei Chirileasa 03.02.2011

Transgaz Mediaş (TGN), compania care deţine monopolul transportului de gaze naturale în România, şi-a bugetat pentru acest an un profit net de 113,9 mil. lei (circa 26,7 mil. euro), în scădere cu 62% faţă de profitul net estimat pentru anul trecut, de 306,6 mil. lei (71,9 mil. euro), potrivit proiectului de buget care va fi supus aprobării acţionarilor în luna martie.

Reacţia de pe Bursă a fost imediată: acţiunile Transgaz au pierdut ieri 2,1%, iar analiştii marilor firme de brokeraj au început să-şi refacă estimările privind aceste titluri, care au fost până anul trecut în topul preferinţelor.

"Compania s-a dovedit a fi conservatoare în estimări până acum, dar vedem acest buget ca un semnal negativ puternic privind aşteptările pentru 2011, în special privind cantităţile transportate şi costurile. Ne vom revizui estimările şi recomandarea de hold (păstrare - n. red.)", au anunţat analiştii Raiffeisen Capital & Investment într-un raport.

Ultima ţintă de preţ a Raiffeisen pe Transgaz era de 260 de lei, sub preţul de ieri de pe Bursă, de 274 de lei.

Ei mai spun că, deşi compania nu a oferit detalii privind fundamentarea bugetului, Transgaz ar putea aştepta o scădere a cantităţii de gaze naturale transportate, după ce facilitatea oferită de stat producătorilor din industria chimică de a consuma doar gaze din producţia internă, mai ieftine, a fost retrasă în noiembrie 2010. De altfel, imediat după acel anunţ, Ioan Niculae, proprietarul grupului Interagro - unul dintre cei mai mari producători de îngrăşăminte de pe piaţa locală şi totodată unul dintre cei mai mari consumatori industriali de gaze, a anunţat că-şi va închide combinatele.

De asemenea, autoritatea de reglementare nu a revizuit tarifele de transport în iulie 2010, ceea ce ar putea determina compania să estimeze o evoluţie conservatoare a tarifelor în acest an. Astfel, veniturile totale bugetate pe 2011 sunt de 1,25 mld. lei (294 mil. euro), în scădere cu 11% faţă de cele estimate pentru 2010.

Pe partea de costuri, cheltuielile salariale bugetate sunt cu 10% mai mari decât în bugetul pe 2010 (331 mil. lei şi reprezintă 30% din cheltuielile totale de 1,12 mld. lei). De asemenea, cheltuielile cu prestaţiile externe sunt estimate să urce cu 40%, la 271,9 mil. lei.

Transgaz a cerut de asemenea revizuirea bugetului pentru 2010, reducându-şi estimarea de profit net pentru anul trecut, de la 347 mil. lei la 307 mil. lei (72 mil. euro), din cauza creşterii cheltuielilor cu 47 mil. lei, ca urmare a suplimentării programului de investiţii. Compania urmează să-şi publice rezultatele financiare preliminare pe 2010 pe data de 17 februarie.

În primele nouă luni ale anului, Transgaz a raportat un profit net de 284 mil. lei (67 mil. euro), în creştere cu 50% faţă de perioada similară a anului trecut. Transgaz a înregistrat în ultimii trei ani creşteri semnificative de profit, care i-au susţinut şi creşterea acţiunilor. În 2010, titlurile Transgaz au câştigat anul trecut 78%, având cea mai mare creştere dintre titlurile lichide. În comparaţie, indicele BET a urcat anul trecut cu 12,3%.

Anunţul vine după ce Ministerul Economiei a anunţat că intenţionează să vândă pe Bursă un pachet suplimentar de 15% din acţiunile Transgaz. Reducerea ţintei de profit ar putea strica planurile statului de a încasa un preţ cât mai bun pentru acest pachet. În prezent, 15% din Transgaz este evaluat pe Bursă la 114 mil. euro, întreaga companie având o capitalizare de 760 mil. euro.

Cealaltă companie de utilităţi de pe Bursă, transportatorul de energie electrică Transelectrica (TEL), a surprins pozitiv piaţa când a anunţat la sfârşitul anului trecut o creştere a tarifului de transport al energiei electrice cu 10,4% de către autoritatea de reglementare. Dintre cele două companii, Transelectrica a oferit mai multe surprize neplăcute în ultimii ani din cauza datoriilor mari care i-au mâncat profiturile operaţionale, în timp ce rezultatele Transgaz au fost de obicei peste aşteptări. Şi la Transelectrica statul încearcă să vândă pe Bursă 15% din acţiuni, compania fiind evaluată la 341 mil. euro.