Străinii au luat o pauză pe Bursă în aşteptarea deznodământului din Egipt

Autor: Musgociu Stefan-Pompi 03.02.2011

Bursa a scăzut joi cu 0,97%, după ce în precedentele două şedinţe a avansat cu 2%, iar cei mai mulţi investitori au adoptat poziţii de aşteptare, astfel că lichiditatea pieţei a scăzut de aproape patru ori faţă de rulajul de miercuri, la doar 20 mil. lei.

Directorul de operaţiuni al firmei de brokeraj Rombell Securities, Adrian Tod, crede că entuziasmul indus investitorilor de listarea Fondului Proprietatea a fost temperat de precauţia jucătorilor străini cauzată de escaladarea violenţelor din Egipt.

"Această acalmie este determinată şi de teama investitorilor străini că violenţele din Egipt se pot răspândi în alte ţări, iar astfel de evenimente ar duce la instabilitate şi pe pieţele financiare", a declarat Tod.

Majoritatea acţiunilor au fost tranzacţionate încă de la deschidere la preţuri sub ultimele cotaţii de miercuri, singura excepţie fiind titlurile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), care au avansat uşor. Ultimele operaţiuni cu titlurile SIF-urilor au fost realizate la preţuri în scădere în medie cu 0,36%, iar primele zece acţiuni în funcţie de lichiditate au dus indicele BET cu 1,25% sub nivelul de închidere a sesiunii precedente.

Variaţiile uşoare au venit în condiţiile în care puţini investitori au fost prezenţi la tranzacţionare. Operaţiunile cu acţiuni au însumat doar 20 mil. lei (4,7 mil. euro), sumă de aproape patru ori mai redusă decât rulajul din şedinţa anterioară, de 77,3 mil. lei (18,1 mil. euro). Tod crede că investitorii de pe piaţa locală vor reveni la tranzacţionare pe măsură ce companiile îşi vor publica rezultatele preliminare înregistrate anul trecut. "Piaţa va reîncepe să se mişte şi dacă vor apărea previziuni de buget de genul celei de la Transgaz, care prevede o reducere a profitului de aproape trei ori", a mai spus Adrian Tod. Titlurile Fondului Proprietatea (FP) şi BRD (BRD) s-au clasat pe primele două poziţii în topul rulajelor, cu operaţiuni de 8 milioane lei şi, respectiv, 3,3 milioane lei. Cele două acţiuni au asigurat, astfel, 57% din lichiditatea pieţei. Atât cu acţiunile FP, cât şi cu titlurile BRD a fost realizată câte o tranzacţie negociată, de 957.000 de lei şi, respectiv, 2,8 milioane lei.

Cea mai recentă tranzacţie cu titlurile FP a fost efectuată la 0,635 lei, preţ similar cu ultima cotaţie de miercuri, iar acţiunile BRD au scăzut cu 1,78%, la 14,34 lei. Acţiunile Transgaz (TGN) au scăzut cu 2,79%, la 272,2 lei, pe un rulaj de 1,3 milioane lei. Declinul a fost determinat de bugetul de venituri şi cheltuieli propus de companie pentru acest an. Transportatorul de gaze naturale estimează că veniturile vor scădea cu 11% în acest an, de la 1,4 mld. lei la 1,25 mld. lei, iar profitul se va diminua de 2,7 ori, de la 307,5 mil. lei la 113,9 mil. lei.

La finalul sesiunii de la Bucureşti, bursele de la Londra şi Paris erau în scădere cu 0,3% şi, respectiv, 1%, iar piaţa de la Frankfurt era în stagnare. Oscilaţii uşoare erau înregistrate şi de bursele din Europa Centrală şi de Est. Majoritatea pieţelor înregistrau corecţii de până la 0,6%, în timp ce bursele din Polonia şi Bulgaria avansau cu 0,5% şi, respectiv, cu 3,4%.