Actele adiţionale pot fi rupte doar cu acordul clienţilor, spune Curtea Constituţională

Bancherii trebuie să aibă acceptul clienţilor pentru a putea renunţa la actele adiţionale create pe baza Ordonanţei 50, privind transparentizarea condiţiilor de cost la creditele de retail, chiar dacă acestea nu au fost semnate de către debitori şi au fost considerate acceptate tacit, precizează judecătorii Curţii Constituţionale în decizia referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii 288/2010 pentru transpunerea Ordonanţei 50, publicată pe 31 ianuarie în Monitorul Oficial.

În aceste condiţii, mesajul bancherilor privind acordarea posibilităţii de a alege pentru clienţii lor este sub semnul întrebării.

Steven van Groningen, şeful Raiffeisen Bank, a afirmat chiar ieri într-o opinie în ZF că banca nu a denunţat actele adiţionale încheiate pe baza Ordonanţei 50 tocmai pentru a lăsa clienţilor dreptul de a face o alegere. De fapt, decizia Curţii Constituţionale privind legea 288/2010 pentru aprobarea ordonanţei arată că banca nu poate să modifice unilateral contractele nici în cazul în care actele au fost considerate acceptate tacit, deci banca nu poate lăsa clienţilor dreptul de a face o alegere.

"Legea 288 nu este nici ea perfectă: actele adiţionale izvorâte din aplicarea OUG sunt tratate diferut. Noi am ales să nu le denunţăm (actele adiţionale acceptate tacit - n.r.), exact pentru că majoritatea clienţilor să aibă o opţiune. Nu pentru că brusc OUG 50 a devenit bună sau pentru că ne-am fi răzgândit", nota Steven van Groningen. Reprezentanţii băncii au afirmat ieri că nu aveau cunoştinţă de poziţia Curţii Constituţionale apărută pe 31 ianuarie.

"Prevederile care stipulează că actele adiţionale nesemnate de către clienţi îşi vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepţia cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar (...) trebuie interpretate ca impunând şi acordul de voinţă al consumatorului cu privire la notificarea mai sus menţionată", notează judecătorii Curţii Constituţionale.

Legea a fost declarată constituţională, judecătorii considerând că amendamentele vizate nu aduc o modificare radicală a textului iniţial.

Legea de transpunere a ordonanţei a eliminat însă aplicativitatea asupra creditelor în derulare, cu excepţia prevederilor privind limitarea comisionului de rambursare anticipată. Din perspectiva clienţilor, aceasta era însă cea mai importantă prevedere a ordonanţei.

Totodată, legea prevede că în cazul actelor acceptate tacit, contractul se consideră modificat, dar lasă un răgaz de 60 de zile celor două părţi (client sau bancă) pentru a se răzgândi şi pentru a reveni la condiţiile anterioare intrării în vigoare a Ordonanţei 50.

Nicio bancă nu a anunţat până acum că doreşte să denunţe actele adiţionale acceptate tacit, principalul considerent fiind costurile prea mari cu notificarea clienţilor, dar aceştia din urmă mai au la dispoziţie mai puţin de

o lună pentru a cere revenirea la contractele iniţiale.

Doar Raiffeisen şi CEC şi-au anunţat disponibilitatea de a reveni la contractele iniţiale pentru clienţii care vor solicita acest lucru.

"Am aplicat Ordonanţa 50 câtă vreme a fost în vigoare, adică am modificat circa un milion de contracte de credit. Bineînţeles că au fost clienţi care doreau să păstreze vechiul contract, dar ordonanţa nu le dădea această opţiune. Aşa că a trebuit să acceptăm toţi (în scris sau tacit) ce spunea ordonanţa că trebuie să scrie în actele adiţionale", mai scria Steven van Groningen, în opinia publicată în ZF.

Băncile au avut la dispoziţie trei luni, începând din iunie 2010, pentru a modifica contractele de credit în vigoare, astfel încât acestea să respecte prevederile Ordonanţei 50, dintre care cele mai importante sunt introducerea indicilor pieţei monetare interbancare în structura de cost a împrumuturilor şi eliminarea comisionului de rambursare anticipată. Doar o mică parte din clienţi au mers la bancă pentru a semna actele respective, majoritatea actelor adiţionale fiind considerate acceptate tacit.

Clienţii au văzut în apariţia Ordonanţei 50 o oportunitate de a-şi reduce costurile creditelor şi o parte dintre ei s-au organizat chiar în grupuri care au intentat băncilor procese colective. Aceste procese sunt acum în derulare.

Ana Diculescu-Şova, partener senior în cadrul casei de avocatură NNDKP - care reprezintă BCR şi Volksbank în procesele intentate de clienţii nemulţumiţi - spune că acţiunea clienţilor are o mare componentă emoţională, însă din punct de vedere legal nu stă în picioare.

Principala întrebare este dacă prevederile din contractele cu dobândă variabilă "în funcţie de condiţiile pieţei" erau conforme cu cadrul legal în vigoare sau băncile îşi stabileau în mod abuziv puteri disproporţionate.

"Până la apariţia Ordonanţei 50, care explică ce înseamnă transparenţa, erau în conformitate cu cadrul legal. Banca ar fi fost în culpă dacă nu ar fi oferit şi alte variante (cum ar fi formula de dobândă fixă - n. red.). Dar clientul a ales", spune Diculescu-Şova.

Situaţia este totuşi dificil de tranşat, mai ales că în practica juridică locală există foarte puţină experienţă acumulată în zona contractelor de adeziune, aşa cum sunt cele prin care băncile au vândut credite clienţilor de retail. Aceste contracte presupun un set predefinit de condiţii, nenegociabile, pe care semnatarul şi le însuşeşte.

"Dacă eu nu ştiu să citesc o formulă de calcul al dobânzii nu înseamnă că banca face un abuz. Datoria clientului este să citească contractul şi să se informeze."