O tonă de huilă extrasă costă 75 de euro, dar este vândută cu 53 de euro. Cum mai poate continua afacerea CNH?

Costul de producţie al huilei din Valea Jiului este cu 40% mai mare comparativ cu preţul de vânzare către termocentrale. Cei aproape 9.000 de oameni ai Companiei Naţionale a Huilei duc în spate prin cărbunele pe care-l scot două termocentrale ineficiente, despre care specialiştii spun că se pot închide fără probleme pentru sistem chiar mâine. Costul social este însă prea mare, cred autorităţile. Care sunt soluţiile pentru ca miliarde de dolari să nu mai fie îngropate în adâncuri, la fel ca în ultimii 20 de ani?

"Costurile de producţie pentru huilă sunt de circa 90 de lei pe Gigacalorie, iar preţul cu care Compania Naţională a Huilei (CNH) vinde mai departe cărbunele către termocentralele Deva şi Paroşeni este de circa 64 de lei. Închiderea CNH şi a celor două termocentrale este o măsură extremă pe care nimeni nu o va lua. Soluţia pe care trebuie s-o găsim este aceea de a ajunge la un preţ mediu. Adică CNH să facă o reducere de costuri, iar termocentralele să plătească un preţ mai mare", spune Mihai-Sorin Găman, director general al Direcţiei Generale pentru Resurse Minerale din Ministerul Economiei. În medie, potrivit specialiştilor din domeniu, o tonă de huilă poate fi considerată echivalentul a 3,5 Gigacalorii.

Astfel, costul de producţie pe tonă la CNH este de 315 de lei (75 de euro), iar preţul de vânzare este de 224 de lei (53 de euro) pe tonă.

Soluţia expusă de oficialul Ministerului Economiei vine în contextul în care subvenţiile acordate în perioada 1990-2009 pentru minerit s-au ridicat la circa 6,7 miliarde de dolari, CNH fiind în continuare o gaură neagră cu datorii de peste un miliard de euro şi cu pierderi de peste 140 de milioane de euro în 2009. În plus, numărul victimelor pe care această activitate îl face creşte în fiecare an.

"Statul nu a dat niciodată subvenţii suficiente pentru susţinerea acestui sector şi de aceea s-au acumulat şi aceste datorii uriaşe care nu mai pot fi plătite vreodată. Politica statului a fost să ţină preţurile jos la termocentrale astfel încât facturile la energie să nu fie mari. De aici vin datoriile mari ale CNH. În toate ţările europene se practică subvenţiile, şi în Germania, şi în Polonia, şi în Spania, chiar mai mari decât la noi. Dacă era numai la noi valabil acest lucru, nu se prelungea perioada de subvenţionare până în 2018", mai spune Găman.

Potrivit acestuia, nici măcar soluţia importurilor, care ar putea fi mai ieftine, nu este una demnă de luat în calcul astfel încât să fie asigurat necesarul de cărbune pentru cele două termocentrale care încă merg pe huilă: Deva şi Paroşeni.

"Cele două termocentrale sunt făcute pentru Valea Jiului, adică specificaţiile lor tehnice suportă un cărbune cu o putere calorifică similară cu cea extrasă din Valea Jiului. Nu putem gândi astfel, închidem minele şi termocentralele. Sunt costuri sociale prea mari", a mai precizat reprezentantul Ministerului Economiei. Potrivit acestuia, producţia de cărbune a celor 7 exploatări miniere care se află în subordinea CNH ar trebui să scadă de la 2,2 milioane de tone, cât este acum, la 1,8 milioane de tone anual.

În ciuda costurilor sociale invocate, în acest moment CNH nu mai are nici măcar 9.000 de angajaţi, un număr infim faţă de cei peste 350.000 de oameni care lucrau direct în minerit la nivelul anilor 1989.

"Costurile mele sunt prea mari raportate la preţul cu care vând cărbunii la Deva şi Paroşeni, iar situaţia aceasta nu este de ieri - de azi, ci de 20 de ani. Avem costuri mari din cauza gradului redus de mecanizare. Subvenţiile nu

s-au dus pentru investiţii, ci pentru a acoperi diferenţa dintre costurile de producţie şi preţurile de vânzare şi aşa au fost la jumătate faţă de ceea ce avem nevoie. De aici vin datoriile, din care 30% sunt datorii, iar restul sunt penalităţi", explică la rândul său Constantin Jujan, directorul general al CNH.

În ciuda reticenţei autorităţilor locale de a lua măsuri nepopulare, specialiştii din domeniul energetic spun că România s-ar descurca foarte bine şi fără cele două termocentrale care reprezintă singura piaţa de desfacere pentru huila din Valea Jiului.

"Piaţa energiei poate funcţiona foarte bine şi fără cele două termocentrale pentru că ele nu reprezintă decât 5% din producţie. Într-adevăr, poate fi o problemă în ceea ce priveşte asigurarea cu energie termică, dar nu este una de netrecut. Cu toate acestea însă, problema mineritului nu-şi vă găsi rapid o soluţie din cauza implicaţiilor sociale", spun surse din Ministerul Economiei.

La rândul lor, reprezentanţii Transelectrica spun că sistemul energetic poate funcţiona bine în continuare şi fără centralele Deva şi Paroşeni.

"Fiecare centrală este importantă pentru sistem, dar nu pică sistemul dacă se închide Deva şi Paroşeni", a spus Stelian Gal, directorul general al Transelectrica.

La rândul lor, alţi specialişti indică o serie de soluţii.

"Preţul cu care vând Deva şi Paroşeni energia este de 230 de lei pe MWh, ceea ce este oricum un nivel ieşit din piaţă (adică un nivel mult peste nivelul pieţei, care este de circa 130-170 de lei pe MWh - n. red.). Efortul oamenilor care coboară în mine este aproape degeaba şi este păcat. Termocentrala Deva trebuie închisă, iar pentru alimentarea termocentralei Paroşeni nu sunt necesare mai mult de două mine", spune Mihai David, fostul director general al Hidroelectrica, om care s-a ocupat şi de înfiinţarea Hidroenergetica, unul dintre cei doi giganţi energetici de stat în care trebuia inclusă şi CNH. Potrivit datelor disponibile la Ministerul Finanţelor, la termocentrala Deva mai lucrau în 2009 circa 1.900 de oameni.

"Sunt două soluţii. Prima ar fi aceea de a ne limita la producerea de energie la Paroşeni şi la menţinerea a două mine. Restul trebuie închise şi nu în 4-5 ani pentru că ele între timp produc cărbune şi nu avem ce face cu el. A doua soluţie, dacă nu vrem să închidem minele, ar fi să păstrăm 3-4 mine şi să ne apucăm să construim un grup nou, eficient, de 400-600 de MW, lucru care ar dura cam patru ani. Doar aşa mai putem ţine minele în viaţă", crede David.

În afară de acest lucru, fostul director al Hidroelectrica spune că Uricani, zona în care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute cel mai nou accident minier soldat cu cinci victime, este cea mai bine amplasată localitate pentru o transfomare radicală.

"Uricani este la capătul Văii, are o suprafaţă foarte mare, are două lacuri şi are potenţialul de a fi transformat într-o zonă turistică superbă", a conchis David.

Ce au făcut polonezii

n În Polonia, 50% din producţia de energie este bazată pe cărbuni.

n La începutul restructurării sistemului, în anii 1990, în Polonia erau 70 de mine de cărbuni în care lucrau 415.000 de oameni.

n Costul total al restructurăii sectorului minier s-au ridicat la 10 miliarde de euro.

n În prezent, mai sunt operaţionale 30 de mine cu un număr de 144.000 de mineri.

n Companiile de cărbuni sunt profitabile, una dintre ele fiind privatizată în 2009.

n Guvernul Poloniei a şters datorii de 5,2 miliarde de dolari pentru companiile din minerit.

n Măsurile luate: închideri de mine, disponibilizări, privatizări, reconversie profesională, credite acordate minerilor pentru începerea unor noi afaceri.

Sursa: Ministerele Economiei din Polonia şi România

Ce au făcut românii

n La nivelul anului 2009, 37% din energia produsă în România a provenit din cărbuni, mare parte fiind bazată pe lignit. Singurele termocentrale care funcţionează pe huilă sunt Deva şi Paroşeni.

n În perioada 1990-2009 statul a plătit subvenţii în valoare de 6,7 miliarde de dolari pentru susţinerea sectorului minier.

n În 2009, Compania Naţională a Huilei avea pierderi de peste 140 de milioane de euro şi datorii de peste un miliard de euro.

n Nu s-a realizat nicio privatizare.

n Odată cu scăderea cererii de cărbune, a scăzut şi numărul de salariaţi pe ramură, astfel că în anul 1997 erau 129.500 de salariaţi, iar în anul 2010 sunt 21.724. În 1989, 350.000 de oameni lucrau direct în sectorul minier şi indirect alte 700.000 de persoane.

n În bazinul minier Oltenia au fost create numai 1.600 de noi locuri de muncă prin societăţi prestatoare de servicii.

Sursa: Ministerele Economiei din Polonia şi România