Cât cheltuie americanii pe cadouri de Valentine's Day

Autor: Traian Terzianm 08.02.2011

Sigur că putem să punem un preţ pe dragoste dar să fim realişti- dacă vrem să ne tratăm partenerul într-un mod bun de Valentine's Day, preţul poate fi destul de piperat, scrie Cnbc.com

Federaţia Naţională de Retail (FNR) din Statele Unite a estimat pentru anul acesta o creştere de 11% faţă de anul trecut a cheltuielile americanilor pe cadourile pentru Valentine's Day la 15,7 miliarde de dolari (11,5 mld. euro) sau 116 dolari cheltuiţi de fiecare persoană.

Cheltuielile pe bijuterii sunt aşteptate să ajungă anul acesta la 3,5 mld. dolari faţă de 3 mld. dolari înregistraţi anul trecut.

Totalul banilor cheltuiţi pe îmbrăcăminte şi lenjerie intimă va fi de aproximativ 1,6 mld. dolari faţă de 1,5 mld. dolari din 2010. Potrivit unui raport făcut de Citibank, cina în oraş este cel mai dorit cadou pentru Valentine's Day, aceasta fiind aleasă de 46% dintre americanii care sărbătoresc evenimentul.

Florile, de asemenea vor avea vânzări de 1,7 mld. dolari, dulciurile de aproximativ 1,5 mld. dolari şi nu în ultimul rând sejururile, mai ales într-o destinaţie cu un climat mai cald, se vor majora anul acesta cu 5,7% faţă de anul trecut.