Generali caută clienţii cu poliţe Casco şi RCA vândute la pachet

Autor: Ciprian Botea 08.02.2011

Generali, o companie din top zece din piaţa asigurărilor, vinde poliţe Casco şi de răspundere civilă auto (RCA) la pachet, la preţuri cu până la 25% mai mici faţă de achiziţionarea separată a celor două asigurări. "Produsul a venit ca un răspuns firesc la situaţia actuală a pieţei, când din ce în ce mai mulţi şoferi renunţă la poliţa Casco", a declarat Adrian Marin, director general adjunct la Generali. Poliţa Casco are extindere teritorială în afara României şi clienţii primesc asistenţă rutieră fără costuri adiţionale. Pentru acest pachet un şofer de 30 de ani, cu o vechime a permisului de conducere de patru ani şi care are un copil minor va plăti o primă de 1.805 lei pe an pentru un autovehicul cu motor de 1,4 litri. Preţul este cu 602 lei mai mic decât în cazul în care cele două produse ar fi achiziţionate separat, susţin reprezentanţii asigurătorului.