România a ajuns la al nouălea acord cu FMI în 20 de ani

Autor: Razvan Voican 09.02.2011

Guvernul României şi BNR se pregătesc să semneze al nouălea acord încheiat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) începând din 1991. Dintre toate, numai două sunt de tip preventiv - cel din iulie 2004 şi cel care ar trebui să intre în vigoare în luna mai a acestui an.

În iulie 2004 FMI considera că România a evoluat din categoria ţărilor care trebuie supravegheate prin condiţionalităţi trimestriale de a căror îndeplinire depindea eliberarea unei tranşe de bani.

De cealaltă parte, guvernul Năstase, aflat pe final de mandat, afirma că încheie un acord preventiv pentru evitarea unor derapaje în contextul alegerilor. Istoria se repetă: autorităţile explică acum durata de doi ani a noului acord negociat în ultimele săptămâni tot ca pe un instrument de descurajare a tentanţiilor populiste. Numai că după alegerile din 2004 acordul preventiv cu FMI a fost reziliat de România, iar derapajele au început în voie.