Ceaţă pe Someş/ de Ovidiu Pecican
Autor:
Ovidiu Pecican
10.02.2011
În mediile artistice clujene, Andor Kömives este cunoscut ca un neobosit promotor de proiecte artistice. El face parte dintre acei creatori cărora creaţia în solitudine a propriei suite de lucrări înşiruite de-a lungul staţiunilor vieţii nu le ajunge.
Aş numi acest declic atitudinal
"reflexul Noe", fiindcă cei care îl vădesc par să încerce să
îmbarce pe arca lor cât mai mult din lumea pe care o îndrăgesc şi
cu care sunt solidari. Nu este deci de mirare că lectorul de la
Universitatea de Arte şi Design de pe Someş ia, nu o dată, cu sine
pe destui dintre colegii de breaslă, mediind întâlniri fericite în
limbajele creativităţii arondate domeniului.
Cel mai recent proiect colectiv al
cărui curator este Andor Kömives şi-a început traseul cu puţin
înainte ca anul 2010 să se încheie, la Muzeul de Istorie şi Artă
din Zalău, mai precis la Muzeul de Artă "Ioan Sima" (arondat
primului), rămânând la dispoziţia publicului sălăjean între 9
noiembrie şi 5 decembrie.
În 3 februarie însă, expoziţia
aşezată sub genericul "Ceaţă/ Fog/ Brouillard"şi-a
deschis porţile în faţa degustătorilor clujeni, urmând să rămână un
mediu şi primitor, şi provocator, pentru cei cu privirea ascuţită,
până în 6 martie.
Artistul organizator mărturiseşte că
întreaga punere la cale "…este o provocare adresată artiştilor de
la Universitatea de Artă si Design din Cluj şi de la Asociaţia
Art in Situ din Franţa de a medita…" asupra
ceţii.
Fenomen legat de meteorologie, în
accepţiunea sa cea mai practică, ceaţa a devenit de multă vreme
simbolul indeciziei, incertitudinii, al ezitării şi lipsei de
acurateţe, al rătăcirii sau căutării, al obscurităţii şi
tranziţiilor de tot felul. În programul formulat ca provocare la
adresa celor invitaţi să participe, se vorbeşte însă de "…valenţe
complexe între evidenţe şi ambiguităţile unor sensuri multiple,
actuale… de la efectul poetic, vizual plastic, trecând prin timp şi
memorie, până la fenomenul complex al poluării sau al manipulării
politico-ideologice".
Propunerea friza abordarea
monografică, drept care nu trebuie să mire amploarea mobilizării:
în total, cei 18 artişti din patru ţări care expuneau la Zalău
şi-au asociat noi nume, ajungând la o pleiadă de 36 de plasticieni
din cinci state.
Este vorba despre Diana Bell (UK),
Belinda Ellis (UK), Mireille Filiatre (FR), Helen Ganly (UK),
Annegret Heinl (DE), Djamila Hanafi (FR), Brigitte Kohl (FR),
Mirjia Koponen (UK), Carole Décary-Loukakis (FR), Jean-Paul Meiser
(FR), Brigitte Mouchel (FR), Annabel Ralps (UK), Marie van Vuuren
(NL), Eva Wal (DE), Ioana Antoniu, Ioan Horváth Bugnariu, Adina
Comşa, Emil Dobriban, Dorel Găină, Mihaela Gorcea, Gheorghe Ilea,
Mihaela Ilea, Károly Felki, Győngyi Károly-Zőld, Andor Kőmives,
István Kudor, Mira Marincaş, Ioana Olahuţ, Radu Pulbere, Ioan
Sbârciu, Radu Şerban, Radu Solovăstru, Florin Ştefan, Lucian
Szekely, Ovidiu Tarţa.
Defrişarea teritoriilor pâcloase cu
mijloacele imaginaţiei artistice şi ale profesionismului de
plastician oferă privirii trasee spectaculare, de la reînvierea -
prin amintirea încărcată de concreteţea pe care o conservă numai o
afectivitate neintermitentă - a fratelui decedat (vezi tabloul
expus de Kömives), la contemplarea marelui sediu al puterii
postcomuniste din România prin laptele angoasant al
incertitudinilor (Ioan Sbârciu) ori la autocontemplarea nesigură,
dar sarcastică (Károly Feleky). Asemenea spicuiri nu evocă bogăţia
de propuneri a expoziţiei puse în operă de colegii lui Andor
Kömives, dar au, cel puţin, darul că invită apăsat la privire şi
reflecţie.
În imagini: 1. Andor Komives - Ceaţă
peste casa somnului; 2. Ioan Sbârciu - Ceaţă; 3. Brigitte Kohl -
Perdition