Ceaţă pe Someş/ de Ovidiu Pecican

Autor: Ovidiu Pecican 10.02.2011

În mediile artistice clujene, Andor Kömives este cunoscut ca un neobosit promotor de proiecte artistice. El face parte dintre acei creatori cărora creaţia în solitudine a propriei suite de lucrări înşiruite de-a lungul staţiunilor vieţii nu le ajunge.

Aş numi acest declic atitudinal "reflexul Noe", fiindcă cei care îl vădesc par să încerce să îmbarce pe arca lor cât mai mult din lumea pe care o îndrăgesc şi cu care sunt solidari. Nu este deci de mirare că lectorul de la Universitatea de Arte şi Design de pe Someş ia, nu o dată, cu sine pe destui dintre colegii de breaslă, mediind întâlniri fericite în limbajele creativităţii arondate domeniului.

Cel mai recent proiect colectiv al cărui curator este Andor Kömives şi-a început traseul cu puţin înainte ca anul 2010 să se încheie, la Muzeul de Istorie şi Artă din Zalău, mai precis la Muzeul de Artă "Ioan Sima" (arondat primului), rămânând la dispoziţia publicului sălăjean între 9 noiembrie şi 5 decembrie.

În 3 februarie însă, expoziţia aşezată sub genericul "Ceaţă/ Fog/ Brouillard"şi-a deschis porţile în faţa degustătorilor clujeni, urmând să rămână un mediu şi primitor, şi provocator, pentru cei cu privirea ascuţită, până în 6 martie.
Artistul organizator mărturiseşte că întreaga punere la cale "…este o provocare adresată artiştilor de la Universitatea de Artă si Design din Cluj şi de la Asociaţia Art in Situ din Franţa de a medita…" asupra ceţii.
Fenomen legat de meteorologie, în accepţiunea sa cea mai practică, ceaţa a devenit de multă vreme simbolul indeciziei, incertitudinii, al ezitării şi lipsei de acurateţe, al rătăcirii sau căutării, al obscurităţii şi tranziţiilor de tot felul. În programul formulat ca provocare la adresa celor invitaţi să participe, se vorbeşte însă de "…valenţe complexe între evidenţe şi ambiguităţile unor sensuri multiple, actuale… de la efectul poetic, vizual plastic, trecând prin timp şi memorie, până la fenomenul complex al poluării sau al manipulării politico-ideologice".

Propunerea friza abordarea monografică, drept care nu trebuie să mire amploarea mobilizării: în total, cei 18 artişti din patru ţări care expuneau la Zalău şi-au asociat noi nume, ajungând la o pleiadă de 36 de plasticieni din cinci state.
Este vorba despre Diana Bell (UK), Belinda Ellis (UK), Mireille Filiatre (FR), Helen Ganly (UK), Annegret Heinl (DE), Djamila Hanafi (FR), Brigitte Kohl (FR), Mirjia Koponen (UK), Carole Décary-Loukakis (FR), Jean-Paul Meiser (FR), Brigitte Mouchel (FR), Annabel Ralps (UK), Marie van Vuuren (NL), Eva Wal (DE), Ioana Antoniu, Ioan Horváth Bugnariu, Adina Comşa, Emil Dobriban, Dorel Găină, Mihaela Gorcea, Gheorghe Ilea, Mihaela Ilea, Károly Felki, Győngyi Károly-Zőld, Andor Kőmives, István Kudor, Mira Marincaş, Ioana Olahuţ, Radu Pulbere, Ioan Sbârciu, Radu Şerban, Radu Solovăstru, Florin Ştefan, Lucian Szekely, Ovidiu Tarţa.
Defrişarea teritoriilor pâcloase cu mijloacele imaginaţiei artistice şi ale profesionismului de plastician oferă privirii trasee spectaculare, de la reînvierea - prin amintirea încărcată de concreteţea pe care o conservă numai o afectivitate neintermitentă - a fratelui decedat (vezi tabloul expus de Kömives), la contemplarea marelui sediu al puterii postcomuniste din România prin laptele angoasant al incertitudinilor (Ioan Sbârciu) ori la autocontemplarea nesigură, dar sarcastică (Károly Feleky). Asemenea spicuiri nu evocă bogăţia de propuneri a expoziţiei puse în operă de colegii lui Andor Kömives, dar au, cel puţin, darul că invită apăsat la privire şi reflecţie.
În imagini: 1. Andor Komives - Ceaţă peste casa somnului; 2. Ioan Sbârciu - Ceaţă; 3. Brigitte Kohl - Perdition