Filmul istoric comunist: peliculele pe care se baza Ceauşescu în megalomanica sa politică internă
Aşa cum istoria naţională, a noastră, dar şi a altor neamuri, a
fost periodic scrisă şi rescrisă pentru a servi drept vehicul
propagandistic corespunzător decorului politic dintr-o perioadă
anume, tot aşa filmul istoric a reflectat nu adevărul, realitatea
unei epoci trecute, ci acea traducere a trecutului acceptată în
momentul realizării lui şi menită a transmite ceva anume
spectatorilor.
Dorobanţii din "Independenţa României" (1912) sau "Ecaterina
Teodoroiu" (1921) mor în poziţii declamative şi eroic-ostentative,
tot aşa cum "Burebista" (din 1980, interpretat de George
Constantin), "Mihai Viteazul" (din 1970, interpretat de Amza Pellea
şi din 1977, interpretat de Victor Rebengiuc), "Ştefan cel Mare"
(din 1974, interpretat de Gheorghe Cozorici), Dimitrie Cantemir
(din 1975, interpretat de Alexandru Repan) din filmele omonime ale
lui Gheorghe Vitanidis, Sergiu Nicolaescu, Constantin Vaeni sau
Mircea Drăgan gândesc şi se exprimă în parametrii şi sintagmele
unui activist al PCR, absolvent al Academiei politice "Ştefan
Gheorghiu".
"Tudor Vladimirescu" (r. Lucian Bratu) a fost înfăţişat în 1962
publicului românesc sub virila carismă a lui Emanoil Petruţ, dar
având profilul unui precursor (cu stagiu în armata rusă) al luptei
"norodului" împotriva fanarioţilor şi boierilor lacomi, egoişti şi
trădători.
Puternicul Decebal al lui Amza Pellea din "Dacii" (foto) sub regia
lui Sergiu Nicolaescu, în 1966, este pus să vorbească acum două
milenii despre ţară (nu exista atunci acel concept) şi popor,
independenţă şi libertate la fel ca în zilele noastre, tot aşa cum
şi Ştefan cel Mare (din 1974, urmat de "Fraţii Jderi"), Dimitrie
Cantemir (din 1975), Mircea cel Bătrân (din 1988, interpretat de
Sergiu Nicolaescu) sau Vlad Ţepeş (din 1978, interpretat de Ştefan
Sileanu) au fost concepuţi în filmele lui Mircea Drăgan, Gheorghe
Vitanidis, Sergiu Nicolaescu sau Doru Năstase drept conducători cu
o înţelepciune vizionară privind politica internă şi relaţiile
internaţionale corespunzătoare Programului partidului de făurire a
societăţii socialiste şi înaintare a României spre comunism.
Ideea "războiului întregului popor pentru apărarea patriei" pe care
se baza Ceauşescu în megalomanica sa politică internă sau externă a
fost susţinută cu obstinaţie în toate filmele istorice referitoare
la marii voievozi, care întotdeauna aveau în spate oastea cea mare
drept sprijin fie împotriva turcilor, fie împotriva boierilor cei
laşi şi intriganţi. În toate aceste filme, care la vremea
respectivă s-au bucurat de o mare audienţă, străinii (fie aceştia
turci, unguri, fanarioţi, poloni, nemţi, austrieci, tătari, dar mai
puţin ruşi sau sârbi, bulgarii nefiind prezenţi în scenarii) erau
mereu duşmanii neînduplecaţi, invidioşi, perfizi, lacomi şi cruzi
ai bunilor şi bravilor români ce-şi apărau până la ultima picătură
de sânge ţărişoara lor sub conducerea unui domn luminat şi dăruit
cauzei poporului său. Trimiterile la persoane şi situaţii
contemporane timpului în care filmul cu subiect în istoria
medievală sau antică a fost realizat au fost mai mult decât
evidente.
Încărcătura propagandistică a filmelor istorice din trecutul
apropiat, adică de după apariţia în scena politică, în 1921, a
Partidului Comunist din România, a devenit covârşitoare, deoarece
miza acestora era chiar crearea unui fals istoric, şi anume
legitimitatea partidului şi regimului comunist în România. Orice
intrigă cinematografică corespunzătoare trebuia să răspundă în
primul rând imperativelor ideologice şi de conjunctură politică a
momentului, prezenţa pozitivă a comuniştilor în scenariu fiind
obligatorie.
"Lupeni 29" (1962), în regia lui Mircea Drăgan, dar şi "Valurile
Dunării" (1959), în regia lui Liviu Ciulei, sunt doar două exemple
simptomatice ale propagandei comuniste prin filmul istoric de la
începutul anilor 60. Inducerea unei anumite percepţii privind rolul
şi acţiunile comuniştilor în ilegalitate, pe timpul războiului, dar
mai ales în pregătirea şi desfăşurarea loviturii de stat de la 23
august 1944 (complet mistificată de istoriografia comunistă) a
devenit o sarcină primordială şi în acelaşi timp o condiţie de
aprobare a producerii unor filme istorice, fie că acestea aveau o
intrigă predominant poliţistă (seria comisarului Moldovan realizată
de Sergiu Nicolaescu), se doreau a fi reconstituiri ("Cerul începe
la etajul III", 1967, r. Francisc Munteanu; "Stejar extremă
urgenţă", 1974, r. Dinu Cocea; "Zidul", 1975, r. Constantin Vaeni),
sau fresce de epocă ("Puterea şi adevărul", 1972, r. Manole
Marcus).
În producţiile pe timp de război, "Elisabeth şi Essex" (1939) sau
"Corsarul" (1940), r. Michael Curtiz, personajul lui Errol Flynn şi
partenera sa Bette Davis, deşi construiesc o atmosferă de mare
entuziasm patriotic în jurul reginei Angliei aflate sub pericolul
invaziei spaniole, îşi păstrează totuşi latura umană, ei iubesc,
urăsc, le este uneori frică, mai ezită, dar în final îşi înving
omeneştile slăbiciuni.
În schimb, atât voievozii, cât şi ilegaliştii comunişti sau
activiştii ajunşi la putere în calitate de personaje în filmele
istorice româneşti realizate după 1960 par a fi asexuate, lipsite
de orice vulnerabilitate umană, sentimentele lor nu se referă decât
la abstracţiuni (libertatea, cauza, misiunea, datoria) şi nu la
parteneri de sex opus (uneori voievozii şi comuniştii din filmele
comuniste româneşti mai au "slăbiciunea" de a-şi iubi copiii sau
părinţii), nici vorbă de vicii sau carenţe morale, ca şi când ei ar
fi deasupra oamenilor.
CALIN HENTEA (n. 2 mai 1958), inginer politehnist (1983) şi doctor
(Magna cum Laude) în ştiinţe militare, a fost ofiţer în cadrul
M.Ap.N. (1986-2008), lucrând ca jurnalist militar de televiziune si
presă scrisă şi apoi ca ofiţer specialist în operaţii psihologice
în cadrul NATO. A efectuat misiuni NATO în Kosovo şi Afganistan. A
publicat mai multe volume despre propagandă, război mediatic şi
istorie militară în România şi Statele Unite. Din 2008 este
colaborator al "Ziarului de Duminică" şi al revistei
"Flacăra".