Anul literar 2010 (I). Poezia/ de Bogdan Creţu

Pe scurt, voi încerca să trag linie şi să văd ce alegem din producţia literară de peste an. Despre multe dintre cărţile pe care le voi pomeni am apucat să scriu până acum, despre altele îmi rămâne să mă pronunţ. Inutil să mai precizez: nu e aici locul unor analize atente, fără de care verdictele nu prea conving; şi totuşi, într-un articol de acest gen, selecţia vorbeşte de la sine.

Bineînţeles că un critic literar, fie el oricât de harnic şi de atent la cărţile noi, fie oricât de ambiţios şi de hotărât să scrie săptămânal despre imediata realitate (or, eu am renunţat, slavă Domnului, de ceva vreme la astfel de dificile şi nobile mize) nu poate citi tot ce apare. Se poate, în schimb, orienta foarte bine şi ştie că, acolo unde colegii de salahorie critică se pun de acord, ceva trebuie să fie. Scopul nu este să scrii primul despre cutare roman, ci să scrii cât mai aplicat, cât mai aproape de intimitatea cărţii.

În fine, parcurgând câteva zeci de volume ale anului 2010, scriind despre destule, cred că pot să am o imagine cât de cât pertinentă despre ce merită citit. A mai pomeni şi cărţile proaste în condiţiile în care, har Domnului, au apărut destule bune şi foarte bune mi s-ar părea pierdere de timp.

În primul rând, anul 2010 a fost unul al revenirii poeziei, după câţiva ani de stand by. Nu de mult, în revista Paradigma, chiar iniţiasem, împreună cu Ştefania Mincu, o anchetă despre criza poeziei, în special a celei tinere. Acum simt nevoia să dau înapoi sau măcar să nuanţez situaţia. Asta pentru că în ultimele luni am primit şi am citit cu mare bucurie volume foarte bune, ale unor poeţi din diferite generaţii.

Cu ce să încep? Cu seniorii, că aşa e politicos. În sfârşit, a apărut, la Editura Charmides, volumul lui Ion Mureşan (în fotografie), "cartea Alcool". E o carte care a meritat aşteptările; dacă un Paul Cernat sau un Cosmin Ciotloş i-au reproşat unele scăderi ale tonului, mi se pare mai important să remarc faptul că unele texte, cele mai multe, de fapt, sunt la un nivel intangibil pentru cei mai mulţi poeţi de azi. Ion Mureşan este, clar, un extraordinar poet, unul capabil să dea texte nu doar memorabile, ci chiar capodopere. Or, în "cartea Alcool" sunt câteva astfel de poeme de graţie, care se întâmplă rar nu doar în viaţa unui poet, ci chiar în producţia unei întregi generaţii.

Nu aş uita nici volumul lui Liviu Ioan Stoiciu, "Pe prag (Vale-Deal)", care conţine un fel de clasicizare a fragmentarismului specific autorului. Întru totul, o carte de cea mai bună calitate.

Pentru că tot e vorba despre optzecişti (cu toate că LIS a făcut mereu figură aparte), nici poemele scoase de prin sertare care alcătuiesc "Nimic"-ul lui Mircea Cărtărescu nu sună deloc rău, chiar dacă procedeele pe care mizează le trădează vârsta. Scoase din context, ele pierd însă mult, documentează un moment depăşit al poeziei postmoderniste şi atestă încă o dată că renunţarea la poeziei a autorului "Levantului" a fost una absolut logică, în ordinea firească a lucrurilor.

Dintre optzecişti, Romulus Bucur a revenit cu un excelent volum, "O seamă de personaje secundare"; cred că începe să se vadă că e vorba de unul dintre cei mai importanţi poeţi optzecişti, mai mult chiar, de unul dintre cei mai influenţi.

Traian T. Coşovei, un clasic al postmodernismului, semnează volumul "Aerostate plângând".

La finalul anului, Ioan Moldovan, un optzecist îmblânzit, publică "Mainimicul".

Cred că e suficient pentru a putea discuta despre o revenire în forţă a tineri-bătrânilor optzecişti; această generaţie, iată, nu se predă şi bine face, pentru că mai are multe de spus.

Trecem la poeţii mai tineri. Chris Tănăsescu (un poet special, printre puţinii, alături de Radu Andriescu, care chiar ştiu, mănâncă pe pâine poezia actuală americană şi despre care îmi propun să scriu de câţiva ani şi tot nu mai apuc) a publicat un volum experimentalist, ca de obicei, intitulat "Cartea de la Curtea şi alte 9 topologii".

Din Iaşi, a fost pentru mine o descoperire poetul Sebastian Drăgulănescu, pe care îl ştiam doar în calitate de cercetător, parcimonios şi el. Cele două volume distincte adunate între două coperte (pe care stă scris "Somnul paradisului. Scrisori către Amélie") m-au convins însă că e vorba de un poet care chiar merită atenţie susţinută. Şi, probabil, şi o circulaţie mai bună.

Caius Dobrescu a revenit la poezie, după atâtea stagii eseistice şi romaneşti, cu volumul "Odă liberei întreprinderi".

Robert Şerban a dat tiparului cea mai bună carte a sa de până acum, "Moartea parafină", una care îi va modifica profilul în ochii criticii mai firoscoase, care aşteaptă de la poezie gravitate, profunzime vizibilă, ostentativă.

În fine, ca să rămânem în cadrul aceleiaşi generaţii, a autorilor lansaţi în anii '90, Daniel Bănulescu caută să ne convingă "Ce bine e să fii Daniel Bănulescu".

În fine, m-am bucurat să citesc un al treilea volum al unei trilogii semnate de Anca Mizumschi, intitulat "Versouri", o carte despre asumarea morţii.

Una dintre vocile cele mai originale, una dintre poetele cele mai discrete şi mai profunde este, după mintea mea, Doina Ioanid, care, la cinci ani după "Poemele de trecere", a ieşit anul acesta cu o carte de maturitate deplină, "Ritmuri de îmblânzit aricioaica". Cred că e vorba de una dintre cele mai deosebite cărţi de poezie din ultimii ani.

Radu Vancu s-a depăşit pe sine anul acesta, publicând două volume care anunţă că poezia sa o ia pe alte căi, nu înainte de a-şi face bilanţul: pe de o parte ludica, livresca, intertextuala "Sebastian în vis", un basm liric, o carte despre spaima de a fi descoperit fericirea în paternitate, pe de altă parte, "Amintiri pentru tatăl meu", un kaddish tragic, o tentativă de acceptare a unei traume a adolescenţei, îmblânzită, poate, sau doar ţinută sub control prin intermediul poeziei.

Tot din Sibiu (deşi, de fapt, din Botoşani), Rita Chirian a publicat "Poker face", o carte ce schimbă, reuşit, formula care a impus-o în "Sevraj" ca pe una dintre poetele de prim raft ale generaţiei 2000.

Dumitru Bădiţa atarge atenţia cu cea mai bună carte a sa de până acum, "Invitat la Săvârşin", care cuprinde poeme în proză de o fantezie jucăuşă, ce îi face pe majoritatea poeţilor congeneri (şi pe subsemnatul, de ce să trec cu vederea?) personaje mai mult ori mai puţin recognoscibile, dar mereu plauzibile.

Teodor Dună a publicat, la începutul anului, un foarte bun volum, "De-a viul", care îi consolidează poziţia aparte în cadrul generaţiei.

Andra Rotaru a confirmat cu "Ţinuturile Sudului", o carte mai matură decât volumul de debut, nici el de neglijat.

Ofelia Prodan a atras şi ea atenţia cu o bună carte, intituală "În trei zile lumea va fi devorată".

Ca debut, am remarcat un poet numit M. Duţescu, al cărui volum, "şi toată bucuria acelor ani trişti", a şi primit câteva premii.

Nu întâmplător, tot anul acesta a apărut şi o antologie a poeziei generaţiei 2000, "Poezia antiutopică", realizată de Daniel D. Marin, care a avut ambiţia, fără a şi reuşi, să adune cam tot ce a dat poezia ultimilor 10 ani mai valoros. Chiar dacă nu are o structură critică solidă (o antologie este exact ceea ce mulţi nu înţeleg: o operă critică, nu un florilegiu de texte), ea are meritul de a marca faptul că generaţia 2000 îşi are clasicii săi şi că a atins un nivel de maturitate ce o predispune, de acum, către studiile de sinteză.

Mai notez şi că, în plină criză, a apărut o foarte frumoasă editură, care pubică, în special, tineri poeţi şi prozatori: Casa de Pariuri Literare.

Ştiu, e cam telegrafică această dare de seamă, dar ea nu se doreşte decât un biet inventar, fără mari pretenţii; sper că nu e doar unul al lecturilor mele, ci şi unul, fie şi discutabil, al poeziei anului 2010. Din păcate, sunt conştinet că multe cărţi nu au ajuns la mine şi, sigur că da, că pe destule altele care mi-au ajuns nu am apucat să le citesc. Două-trei titluri sunt oricând de adăugat la această listă, dar, în mare, panorama acestui an în materie de poezie cam aceasta este.

BOGDAN CREŢU (născut la 21 ianuarie 1978, în judeţul Constanţa) este lector la Catedra de Literatură Română din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea "Al.I. Cuza" din Iaşi. Doctor în filologie, cu distincţia magna cum laudae, din iulie 2006. Volume publicate: Arpegii critice. Explorări în critica şi eseistica actuale (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România; Premiul pentru debut al revistei "Convorbiri literare"); Matei Vişniec - un optzecist atipic (Premiul pentru debut al "Ziarului de Iaşi", nominalizat la Premiul pentru debut al revistei "România literară"), Lecturi actuale. Pagini despre literatura română contemporană (Premiul pentru critică al revistei "Ateneu"), Utopia negativă în literatura română. Cronicar literar, eseist; a publicat în jur de 500 de articole în diferite reviste culturale. Semnează prefeţe la numeroase volume, antologii etc. Redactor al revistei "Paradigma". Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei pentru Literatură Generală şi Comparată. Din 2006, semnează o rubrică săptămânală în "Ziarul de Iaşi". Colaborator la emisiunea "Convorbiri literare" a Radio Iaşi, din 2006.