Foiţe de memorie din Epoca de Aur

Muzeul Naţional de Artă Contemporană a alocat etajul trei al sediului său* unei revizitări artistice, în viziune caleidoscopică, a visului de aur al omenirii, comunismul, în variantă românească. Cele patru incizii în cadavrul pomenit sunt instalaţia "Golden Flat" a lui Alexandru Potecă (un bricolaj mai ingenios decât pare la prima vedere), colajele celebrissimului Ion Bârladeanu, cartea "Epoca de Aur pentru copii" a lui Ştefan Constantinescu, "Amintirile din Epoca de Aur" a lui Cristian Mungiu şi trei scurtmetraje semnate Corneliu Porumboiu.

Ansamblul, curatoriat de Ruxandra Balaci, deşi a produs reacţii reţinute (pe linia unor acuze de lipsă de congruenţă), este ceea ce trebuia să fie. Adică nu rotund, nu preţios critic, nu cu orizont exhaustiv, nu cu aspiraţii deliberative. Dimpotrivă, în ton cu aerul vremii evocate: şocant în disoluţie, generator de disconfort, o tocană de bune şi înălţătoare sentimente aranjate kitsch şi turnate într-o gamelă de plastic.

Reciclarea lui Mungiu & Porumboiu & Bârlădeanu poate părea o soluţie ieftină pentru scoaterea în "exergue"a lui Potecă & Constantinescu, dar este, cred, mai mult decât atât, în sensul, cel puţin, al eficienţei.

Am nimerit la expoziţie într-o zi oarecare a săptămânii, iar publicul (mai ales tineri şi foarte tineri) prezent la etajul 3 (mai numeros, desigur, decât la instalaţia catodică a lui Călin Dan de la parter, aşezată sub un motto de zile mari şi triste: "Un palat urât de zei şi martor la blestemăţii fără de număr ce-au făcut să curgă - ??? - vieţi nevinovate", sau decât la selecţia de minimalisme arhitecturale utopice de la etajul 1), foia prin toate spaţiile, descoperea, punea în legătură un panou cu altul al expoziţiei, re-producea (sub foarfecele unor elevi supravegheaţi de un dascăl) colaje în spirit Bârlădeanu, stătea la filme şi le comenta, cu un interes atât de proaspăt, de autentic, încât mi-am dat seama că atât faimoasele filme, cât şi nu mai puţin faimoasele colaje nu sunt ceea ce s-ar putea numi un acquis comunitar. Nu toată lumea le ştie, iar cei care le ştiu le pot vedea, acum, într-o lumină care le sporeşte sensurile.

Altfel spus, nu sunt doar o umplutură sau o nadă, ci piese dintr-un mecanism articulat. Nu vreau să spun, Doamne fereşte, că aceasta (accesibilitatea) ar trebui să devină un principiu de funcţionare a muzeului, ci doar să constat, cu satisfacţie, că, atunci când antrenează, interactiv, vizitatorii, muzeul pare mai aproape de funcţia sa publică, iradiantă şi programatică.

"Golden Flat" (foto 1-7), instalaţia lui Alexandru Potecă, are un demaraj facil, tautologic, dar, în ultimă instanţă, teribil de seducător în insistenţa lui de parcurs. El închipuie un apartament de bloc din epoca ceauşistă, dar şi, la fel de bine, un apartament de Boc, adică din zilele noastre. Totul, dar absolut totul e poleit cu aur. Canaturile uşii, frigiderul şi fierul de călcat, aspiratorul şi aragazul, pantofii şi stropitoarea, oglinda de deasupra canapelei din sufragerie şi canapeaua, mileul de pe televizor şi peştişorul de sticlă, bibelourile şi hainele din cuier, toate însemnele pauperităţii propriu-zise, dar şi ale aceleia ţinând de gustul, cum sugeram, atemporal, al românului mediu.

Lipsesc doar efigiile acestora (nişte trupuri în manieră George Segal, însă daurite) pentru ca peisajul să fie desăvârşit aurifer (o paranteză: toată campania proRoşia Montana, cu happening-uri stradale, a avut acest principiu).

Ne aflăm într-un film despre Midas, în care tot ce atinge regele se transformă în aur. Aici, rămâne însă în joc o ambiguitate fertilă. E totul de aur sau doar aurit? Foiţa metalică acoperă sărăcia sau o descoperă? Şi, până la urmă, rămâne bizareria instalaţiei, care suprafoloseşte un trop de factură metonimică, dar care, de fapt, sondează (şi restituie) cu inteligenţă universul mizeriei, al vulgarităţii, al ferentarizării care a marcat spaţiul vital-ambiental al românului mediu.

Cu circa un an în urmă, a apărut la Paris o carte scumpă, dar care a avut un remarcabil succes de public: ABC 3D. Era o simplă reinterpretare a literelor alfabetului, care, în momentul când dădeai pagina, lăsa să ţâşnească din plan câte o aldină, aducând, în culori şi forme spaţiale inedite, o caligrafie neaşteptată şi o viziune aproape extraterestră asupra alfabetului latin.

Cartea lui Constantinescu (care, cred, ar trebui editată, oricare ar fi costurile, în tiraj de masă, prin sprijinul Ministerului Culturii) este un ABC al ceauşismului. Un ABC 3D (foto 8-10), dar nu pentru uzul delfinului generic, ci pentru acela al unui copil obişnuit de azi, aflat la vârsta pionierului de ieri. Ies din paginile cărţii şoimi ai patriei, pancarte cu chipul conducătorului iubit, bannere comuniste absurde, imagini uitate ale grădiniţelor, ale centrelor de recoltare a sticlelor, ale bulevardelor flancate de oameni entuziaşti, în aşteptarea vreunei coloane oficiale.

Din loc în loc, tragi de câte un capăt de carton, şi îţi iese în faţă răspunsul la o întrebare de tipul "Ştiai că?" Ansamblul este frumos jucat grafic, divers, lămuritor în privinţa multor nuanţe sociale, politice, istorice, culturale, cutumiare care s-au pierdut în freamătul vremurilor. O carte anevoie de răsfoit într-un muzeu şi care, tocmai de aceea, ar trebui să apară, în regim de urgenţă, în rafturile librăriilor.

*) "Golden Flat & Co", deschisă la Muzeu Naţional de Artă Contemporană, între 11.11.2010 - 27.02.2011

DANIEL NICOLESCU. Absolvent, în 1982, al Universităţii Bucureşti, Facultatea de filologie, secţia română-portugheză. Redactor principal (şi, începând cu 1991, grafician copertator) la Editura Eminescu, între 1985-2003. Colaborări (cronică literară, cronică plastică, traduceri) la numeroase reviste culturale, începând cu 1974. Redactor şi art-director la diverse publicaţii din ţară. A semnat mai multe volume de traduceri şi un volum de interviuri. Din anul 2000 până în 2009 - editor executiv la Ziarul de Duminică.