Obama: Prin renunţarea la putere, preşedintele Mubarak a ascultat vocea egiptenilor

Autor: Gândul 12.02.2011

"Egiptenii au spus clar că nu se mulţumesc cu altceva decât cu democraţia", a declarat preşedintele SUA, Barack Obama, într-o intervenţie televizată de şase minute, în care a salutat plecarea lui Hosni Mubarak.

"Sunt puţine momente în viaţa noastră când avem privilegiul să asistăm la facerea istoriei. Asistăm, acum în Egipt, la un astfel de moment", a spus Obama.

La aproape 24 de ore de când a cerut o tranziţie "imediată", apel ce nu avea să fie ascultat de liderul egiptean, situaţia s-a schimbat radical.

Mubarak a plecat şi a lăsat frâiele puterii în mâinile armatei, astfel că liderul de la Casa Albă a apreciat gestul fostului său "aliat" din cel mai populat stat arab (79 milioane de locuitori).

"Prin renunţarea la putere, preşedintele Mubarak a ascultat vocea egiptenilor", a spus Obama.

Cuvintele de apreciere ale preşedintelui american aveau să se refere, apoi la forţele armate ale Egiptului - care primesc anual un ajutor militar de 1,3 miliarde USD din partea SUA.

"Armata a răspuns patriotic şi responsabil şi acum se va ocupa de tranziţie", a precizat preşedintele american.

Pentru a face această schimbare ireversibilă, Obama a spus că aramta va trebui să asigure alegeri libere, dar că SUA vor oferi "orice tip de asistenţă pentru o tranziţie reală la democraţie". Preşedintele a spus că America vrea să rămână un prieten şi partener al naţiunii egiptene. Citiţi mai mult despre declaraţiile lui Barack Obama după demisia lui Hosni Mubarak pe www.gandul.info