Ştiri pe scurt din Politică externă

Ziarul Financiar 13.02.2011

Partidul ungar de guvernământ Fidesz scade în sondaje, având în prezent sprijinul a 31% din populaţia cu drept de vot, faţă de 34% luna trecută, conform unui sondaj de opinie, scrie Bloomberg. 44% din unguri s-au declarat nehotărâţi în ceea ce priveşte susţinerea unui partid. Andreea Livădariu

Aproximativ zece persoane, între care şi liderul Frontului de Stânga Serghei Udalţov, au fost reţinute în urma unei manifestaţii a opoziţiei ruse, la care au participat aproape 300 de persoane, în centrul Moscovei, a anunţat liderul Frontului de Stânga citat de AFP. O reprezentantă a poliţiei, Elena Perfilova, citată de agenţia Interfax, a precizat că 14 persoane au fost reţinute, între care şi Udalţov. Ioana Bojan

Principalul negociator palestinian în cadrul discuţiilor de pace cu Israelul Saeb Erakat şi-a prezentat demisia, a anunţat o sursă oficială palestiniană citată de AFP. Erakat a confirmat demisia sa din "comitetul de negocieri" palestinian, anunţată anterior de secretarul comitetului executiv al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP) Yasser Abed Rabbo. Ioana Bojan