Profitul SIF Banat-Crişana a coborât cu 43,8% anul trecut, la 62,99 milioane lei

Autor: Monica Juganaru - Mediafax 15.02.2011

SIF Banat-Crişana (SIF1) a raportat pentru anul trecut un profit net de 62,99 milioane lei (14,9 milioane de euro), cu 43,8% mai redus comparativ cu cel din 2009.
Totuşi, compania a obţinut un profit cu 24,2% peste cel bugetat, de 50,7 milioane lei.

În 2009, societatea a avut un câştig net de 112,18 milioane lei.

Veniturile societăţii au scăzut cu 37,1%, de la 180,53 milioane lei la 113,51 milioane lei, iar cheltuielile au fost de 48,31 milioane lei, cu 22,2% mai mici decât în anul 2009, reiese din rezultatele preliminate transmise Bursei.

Firma a constituit provizioane cu 3,5% mai mici, de 54,08 milioane lei, iar finalul lunii decembrie avea datorii cu 13,2% mai reduse, de 63,01 milioane lei.