Nokia intenţionează să lanseze primul telefon cu Windows Phone în acest an

Autor: Magraon Andreea 15.02.2011

Nokia, cel mai mare producător de telefoane din lume, intenţionează să lanseze în acest an primul telefon care să ruleze cu Windows Phone, sistemul de operare al gigantului software Microsoft, a declarat Stephen Elop, CEO al companiei, în cadrul târgului de comunicaţii 3GSM de la Barcelona, relatează cotidianul american The Wall Street Journal. Cele două companii au anunţat la finele săptămânii trecute un parteneriat de colaborare, prin care Nokia va folosi platforma celor de la Microsoft şi va renunţa la propriul sistem de operare, Symbian. Mişcarea face parte din lupta de a recâştiga terenul pierdut în faţa rivalilor de la Apple şi Google. Nokia a rămas numărul unu anul trecut în topul producătorilor de telefoane mobile, însă şi-a micşorat cota de piaţă la 28,9%, de la 36,4 procente, cât a avut în 2009.