Cât este valoarea imobiliară a românilor? 400 mld. euro

Autor: Cristi Moga 16.02.2011
Românii stau în case şi apartamente care pot fi evaluate la 400 de miliarde de euro, locuinţe de 63 de miliarde de euro fiind doar în Bucureşti, potrivit unui indice imobiliar creat de grupul elen Eurobank, care deţine în România Bancpost.

Eurobank Property Services a creat un indice imobiliar conform căruia preţul mediu al locuinţelor la nivel naţional este de 47.000 de euro. Ţinând cont de această estimare, valoarea locuinţelor din România ar putea ajunge la aproape 400 de miliarde de euro la un stoc de 8,4 milioane de unităţi.

Acest indice arată însă un preţ mediu de aproape 1.200 de euro/metrul pătrat la nivel naţional, ţinând cont de faptul că suprafaţa medie a locuinţelor din România nu depăşeşte 40 de metri pătraţi, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică.

Reprezentanţii Eurobank Property Services spun că acest indice ar urma să fie util firmelor de asigurări, fondurilor de investiţii şi băncilor care doresc să îşi reevalueze garanţiile imobiliare pentru creditele în curs sau viitoare, primul client al acestui indice fiind Bancpost, banca locală deţinută de grupul elen Eurobank.

"Înainte de criză toată lumea percepea preţurile imobiliarelor într-o singură direcţie, în sus. Când a apărut criza, ne-am pus problema, şi noi şi restul băncilor, dacă valoarea garanţiilor mai este aceeaşi. În plus, după izbucnirea crizei, proprietăţile imobiliare au devenit mult mai greu de finanţat pentru că a devenit foarte greu să-ţi dai seama care este valoarea de piaţă a produsului care urma să fie finanţat", explică utilitatea indicelui Mihai Bogza, preşedintele consiliului de administraţie al Bancpost.

Reprezentaţii Eurobank spun că în decurs de o lună cu ajutorul acestui indice au fost reevaluate 15.000 de garanţii imobiliare din portofoliul Bancpost, la un cost de sub 5 euro/activ. Câte din aceste garanţii sunt în prezent sub valoarea creditului rămas de rambursat?

"N-aş putea să vă spun un procent. Am acordat credite în multe perioade (inclusiv înainte de perioada de boom imobiliar, când preţurile apartamentelor erau la un nivel apropiat de cel actual - n.red.). Pot să vă spun însă că nivelul de provizioane a fost stabilit corect. Noi am oferit credite la un raport «loan to value» destul de jos, de până la 70% din valoare, astfel că o devalorizare a proprietăţilor în limita a 30% nu ne-a afectat", spune Bogza.

Eurobank a calculat 21 de serii de indici, respectiv pentru opt regiuni ale ţării, 11 oraşe principale şi două segmente ale Capitalei, în urma evaluării a câteva mii de proprietăţi. Indicii cuprind informaţii din perioada 2005-2010 şi arată faptul că preţurile actuale sunt considerabil mai mari decât cele din 2005. "În decursul istoriei de şase ani a indicelui naţional al preţurilor valorile au crescut în medie cu 7,2%", spun reprezentanţii Eurobank, care consideră această evoluţie drept una "sănătoasă".

La nivel naţional, aproape jumătate de milion de locuinţe sunt ipotecate de către băncile de pe piaţă, circa 200.000 de locuinţe fiind construite sau achiziţionate prin credite ipotecare, în timp ce restul apartamentelor şi caselor au fost constituite garanţii pentru alte tipuri de împrumuturi.

Indici imobiliari mai realizează şi Instititutul Naţional de Statistică şi alte site-uri imobiliare, care indică o scădere a preţurilor de circa 50% faţă de maximele atinse la începutul anului 2008.