Fondul Proprietatea a tras în jos Bursa, care s-a decorelat de extern

Autor: Musgociu Stefan-Pompi 16.02.2011

Bursa a scăzut miercuri cu 0,56%, într-o piaţă în care ordinele de vânzare a acţiunilor Fondului Proprietatea (FP) au depăşit de peste trei ori cererea pe parcursul şedinţei şi au dus preţul la cel mai redus nivel de la listare. Oferta pe acţiunile FP a fost de peste trei ori mai mare decât cererea, astfel că preţul a scăzut continuu. Cea mai redusă cotaţie a acţiunilor, de 0,5865 lei/titlu, a fost înregistrată la ora 14:41 şi cu puţin înainte de ora 15:00, în cadrul a trei operaţiuni. Totodată, acesta a fost şi cel mai redus preţ atins de titlurile fondului de la listare. Ultima tranzacţie cu titlurile FP a fost realizată la 0,593 lei, preţ în scădere cu 1,17%. Investitorii au transferat acţiuni FP de 26,6 mil. lei (6,2 mil. euro).

Directorul de tranzacţionare al firmei de brokeraj Intercapital Invest Mihai Mureşian crede că declinul acţiunilor fondului a fost determinat atât de lipsa încrederii investitorilor, cât şi de dividendul propus de Franklin Templeton acţionarilor FP.

"Este posibil ca unii investitori să fi vândut mai agresiv după ce au văzut că preţul nu a avut susţinere la palierul de 0,6 lei. De asemenea, s-a observat şi decorelarea pieţei noastre de evoluţia burselor internaţionale, iar acest lucru cred că a avut o influeţă destul de mare şi asupra preţului acţiunilor Fondului Proprietatea", a declarat Mureşian.

Fondul Proprietatea ar putea acorda un dividend brut de 0,0156 lei/acţiune din profitul de anul trecut, de peste cinci ori mai redus decât cel distribuit anul trecut din câştigurile din anii 2008 şi 2009, de 0,0816 lei/titlu.

Florin Ilie, director pieţe de capital la ING Bank, spune că este prea devreme ca investitorii să tragă o concluzie privind evoluţia acţiunilor FP pe o perioadă mai îndelungată.

"Acţiunea are, încă, un istoric extrem de scurt de tranzacţionare pe Bursă. Pe măsură ce istoricul devine mai consistent, se va modifica şi diversifica mai mult şi structura acţionariatului. Această diversificare îşi va pune amprenta asupra comportamentului acţiunii, aşa cum actuala structură a acţionariatului se reflectă şi ea pe piaţă. Dincolo de acţionariat, elementul semnificativ va fi, evident, performanţa financiară în acest an a companiilor din portofoliu, atât cele care acum sunt mai relevante din punctul de vedere al contribuţiei la profit (Petrom şi Romgaz), cât şi cele cu rezerve de eficienţă semnificative (Hidroelectrica) sau reglementate (Transelectrica, Transgaz)", a declarat Ilie.

Totodată, el consideră că performanţa fondului va putea fi evaluată odată cu raportările pe primul trimestru din acest an.

Ultimele tranzacţii cu cele mai lichide zece acţiuni au fost realizate la preţuri în scădere în medie cu 1,13%.

Acţiunile celor cinci SIF-uri au înregistrat variaţii uşoare, astfel că indicele BET-FI a scăzut cu 0,31%.

La închiderea sesiunii de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 0,8%, linia fiind urmată şi de majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est, care avansau cu maximum 0,9%.