Cazul „invitaţiei cu patru semnături“. Succesiunea de ştampile şi semnături acoperă incompetenţa funcţionarilor publici

Un articol publicat ieri de ZF privind numărul mare de semnături existente pe o invitaţie de presă trimisă de o instituţie a statului a suscitat reacţii atât în mediul de afaceri, cât şi în rândul foştilor funcţionari, care au spus că, de fapt, numărul de semnături de pe o hârtie ar putea fi mult mai mare.

"Dacă problema presupune implicaţii pe mai multe Direcţii, cum ar fi bugetul, Codul fiscal sau administraţia fiscală din cadrul Ministerului de Finanţe, atunci numărul celor patru semnături trebuie să fie înmulţit cu 3, la care să se adauge alte una - două semnături ale secretarilor de stat", a spus Dragoş Doroş, partener în cadrul casei de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen tax advisory services, care a lucrat anterior ca director general al departamentului de legislaţie impozite directe din Ministerul Finanţelor.

Sistemul birocratic din administraţia publică, unde cineva "întocmeşte" sau redactează un document, altcineva îl verifică, avizează sau semnează, în care sunt implicaţi toţi angajaţii dintr-un anumit departament, indiferent dacă sunt directori, adjuncţi, consilieri sau secretari de stat, nu face decât să demonstreze că focusul principal în administraţie este pus pe redactare de acte şi succesiune de semnături, şi nu pe analize.

"Cu cât sunt mai multe semnături şi ştampile pe un document, cu atât cei care se ocupă de elaborarea lui sunt mai incompetenţi, pentru că fug de responsabilitate. Birocraţia este alimentată de două lucruri: volatilitatea legislativă sau incongruenţa reglementărilor, care îi face pe oameni să se autoprotejeze şi să se acopere în hârtii, şi incompetenţa, pentru că cei care prind iute şi uită greu sunt curajoşi şi nu fug de responsabilitate", a spus Dumitru Miron, prorectorul Academiei de Studii Economice şi profesor de comerţ internaţional.

Ieri, un cititor a reacţionat la articolul publicat de ZF "De câţi funcţionari publici este nevoie ca să fie trimisă o hârtie? De patru: unu o întocmeşte, unu o verifică, unu o avizează şi unu o semnează", care ilustra un caz banal de birocraţie din administraţia publică, prin care o invitaţie de presă de o pagină a fost semnată de patru funcţionari publici.

Un executiv străin care conduce o companie din domeniul serviciilor financiare în România ne-a transmis răspunsul pe care l-a primit în urma unei solicitări adresate Direcţiei Generale de Poliţie Comunitară din cadrul Consiliului local al sectorului 6.

"Am primit un răspuns care are şase semnături pe o simplă foaie, trei care să valideze documentul, iar alte trei ale consilierilor care au cosemnat hârtia. Aceste documente arată pur şi simplu cum în România pare a fi imposibil să semnezi un document fără ca acesta să trebuiască să primească şi avizul altor 3, 4 sau 5 persoane", a spus expatul care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Dacă în invitaţia de presă publicată de ZF erau patru semnături ale angajaţilor din cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în răspunsul primit de executivul străin există şase funcţionari responsabili tot de o pagină: consilierii Gh. Parvanel, Adina Popa şi Aurelia Albu, directorul executiv adjunct al Direcţiei Inspecţia Generală din cadrul instituţiei, Robert Leth, şeful de serviciu Nicoleta Mincu şi directorul general al instituţiei, Cezar Iulian Marinescu.

Pe de altă parte, Doroş a precizat însă că adevărata birocraţie nu constă în câteva semnături.

"Este adevărat, birocraţie există, dar nu în cele 4,5 sau chiar 10 semnături de pe o foaie. Birocraţia adevărată constă în lipsa procedurilor în intervenţiile cu contribuabilii şi lipsa unei baze de date electronice", a spus Doroş, care a precizat că acelaşi lucru se întâmplă şi în companiile private cu câteva sute de angajaţi, doar că pe documentul care ajunge în final solicitantului nu mai apar şi semnăturile tuturor celor care au participat la elaborarea sa. Aceste cazuri de birocraţie excesivă nejustificată nu fac decât să arate că sistemul administraţiei publice, despre care s-a tot spus în nenumărate rânduri că este supradimensionat, nu a fost reformat, deşi peste 100.000 de oameni au ieşit din sistem anul trecut.

O altă instituţie de stat în care birocraţia domină cele mai simple proceduri este Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), unde fiecare document care iese din instituţie este semnat de opt funcţionari. "La AVAS, tot ceea ce ieşea din instituţie trebuie semnat de expertul care întocmeşte documentul, de şeful de serviciu care îl avizează, de directorul direcţiei de comunicare şi dialog social, directorul adjunct al direcţiei, de vicepreşedintele instituţiei, de un consilier din cabinetul preşedintelui şi, în final, de preşedinte. Fiecare punea un punct sau schimba o virgulă, îmi lua patru zile până reuşeam să trimit un comunicat", a spus un fost angajat al AVAS care a dorit să-şi păstreze anonimatul. De altfel, în unele comunicate de presă, cum ar fi cele transmise de Ministerul Muncii sau Ministerul Educaţiei, la final nu apare niciun nume, ci doar se specifică "biroul de presă al ministerului", sub care sunt trecute adresa şi numărul de telefon fix la care se poate contacta un reprezentant al relaţiei cu presa care ar putea oferi lămuriri, dar fără a putea fi citat. Mai mult, unii angajaţi din birourile de presă refuză să-şi dea numărul de telefon mobil, pe motiv că este personal, dar atunci când îi sună pe jurnalişti pe mobil folosesc numere private.

"În unele petiţii îndrumate către primării, indiferent dacă sunt municipale sau locale, adesea se regăsesc semnături ale primarilor, viceprimarilor, ale şefilor de structură şi ale celor care au redactat documentul. Este posibil ca o formă a acestor proceduri să fie specificată într-o lege", a spus un angajat din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Şi nu numai la hârtiile transmise jurnaliştilor sau companiilor există birocraţie excesivă. România este probabil singurul stat din Europa unde cine are o casă închiriată plăteşte într-un loc impozitul pe casă - adică la Direcţia de taxe şi impozite a Primăriei - şi într-un alt loc impozitul pe venitul obţinut din închirierea casei - adică la administraţia financiară de sector, care ţine de Administraţia Naţională a Finanţelor Publice (ANAF). Iar dacă trebuie să plătească o amendă, în altă parte - la trezorerie. Sau alt exemplu: cine trebuie să-şi înregistreze o maşină abia cumpărată trebuie să facă şapte drumuri - la Registrul Auto, la CEC, la Trezorerie, la Poştă pentru diverse taxe, la Ministerul de Interne, la Administraţia Financiară X pentru taxa de poluare, la direcţia de taxe a primăriei. De ce nu comunică toate aceste instituţii între ele în România şi nu există un ghişeu unic? Nu se ştie. "Aşa se face în majoritatea instituţiilor de stat, nu numai la noi!", a fost răspunsul unui funcţionar care a semnat, întocmit sau verificat documentul.