Trăiri care vor fi uitate/ de Alex. Ştefănescu

Acesta este conceput sub forma unui dialog. Cele două personaje angajate într-o lungă discuţie în paginile lui sunt imaginare. Primul în ordinea venirii în scenă, să-i spunem domnul "Italice" (replicile sale sunt tipărite cu litere aplecate), este un tânăr generic, care are încă multe de învăţat, dar care, în stilul binecunoscut al tinerilor, contestă sau măcar pune sub semnul îndoielii adevărurile care i se transmit (spre deosebire însă de mulţi tineri reali, el are fair-play şi o dorinţă reală de a înţelege). Al doilea, domnul "Drepte", este un iubitor de literatură mai experimentat, dispus să asculte şi să examineze şi opinii diferite de ale lui (la rândul lui, acest domn se deosebeşte de specialiştii reali prin răbdarea de a explica pe înţelesul oricui ceea ce ştie). Subiectul discuţiei îl reprezintă, repet, mecanismul prin care se produce, cu ajutorul cuvintelor, emoţia estetică.

- Termenii [din poveştile lui Ion Creangă] mi se par familiari. Parcă i-am mai auzit cândva, în vis, sau i-am folosit într-o altă existenţă.

- Nu faci decât să confirmi ceea ce ţi-am spus eu. Peste încă o sută de ani şi această legătură minimă între tine şi text se va rupe…

- Peste o sută de ani, spuneam, cuvintele acestea nu vor mai fi nici măcar o vagă amintire.

- Vor putea să explice şi în ce consta farmecul lor?

- În cazul lui Ion Creangă, este inevitabil. Valoarea operei sale se bazează în mare măsură pe expresivitatea unei variante orale a limbii noastre. Dar să nu ne referim exclusiv la acest aspect. Sunt de acord să aducem în discuţie şi figuraţia, decorurile, de care se serveşte scriitorul. Nu cad şi ele în desuetudine? Să examinăm încă o dată pasajul pe care ţi l-am citat mai înainte. De suit în pod nu te-ai mai suit, sunt convins, din copilărie, când îţi petreceai vacanţele la bunici. Acum stai la bloc şi la ultimul etaj nu găseşti decât o uscătorie. Căpăstru, frâu, bici şi şa mai vezi doar în filmele de western şi nici acolo nu le priveşti cu atenţie pentru că urmăreşti captivat cavalcada şi împuşcăturile. În orice caz, un frâu nu cred să fi ţinut în mână vreodată. Şi mai sigur este că doar la muzeu ai făcut cunoştinţă cu arcul, săgeţile, paloşul şi buzduganul. Jăratic, de asemenea, unde să fi întâlnit, dacă îţi încălzeşti locuinţa cu calorifere, şi nu cu sobe? Toate aceste îndeletniciri şi obiecte care, pe vremuri, făceau parte din viaţa de fiecare zi sunt, pentru tine, elementele componente ale unui mod de viaţă reconstituit. Reconstituit pe baza informaţiilor din cărţi, filme, documente, relatări ale unor bătrâni sau amintiri din propria-ţi copilărie. Drept urmare, ele au o forţă de sugestie intermediată, de gradul doi şi conferă lecturii un caracter livresc. O operă literară frustă poate ajunge astfel la un rafinament neaşteptat - aşa cum se transformă strugurii în stafide prin simpla trecere a timpului - şi până la urmă, într-un viitor îndepărtat, se poate şi pulveriza, ieşind cu totul din raza experienţei oamenilor din epoca respectivă.

- Sunt realist. Crezi că peste un veac sau peste un mileniu va mai înţelege cineva la ce servea un paloş?

- Sunt de acord. Dar gândeşte-te că fiecare noţiune va avea nevoie de un asemenea eşafodaj de glose şi că va fi foarte greu pentru cititor să trăiască emoţia estetică în mijlocul tuturor acestor complicaţii. I se va explica, de exemplu, că "răpciuga de cal" era un mijloc de locomoţie folosit pe vremuri de oameni şi, eventual, i se va arăta un asemenea animal la grădina zoologică; că frâul reprezenta un dispozitiv de reducere a vitezei "vehiculului"; că jarul rezulta din procesul de oxigenare a cărbunilor - adică a unor trunchiuri de copaci păstrate milioane de ani în pământ - în scopul obţinerii energiei termice. Şi aşa mai departe. Dar cum să-l mai faci să înţeleagă ce halo efectiv avea fiecare obiect, ce plăcere simţeai mângâind pielea catifelată a unui cal, cum zăngăneau harnaşamentele, ce fericit tremura aerul în dogoarea de deasupra jăraticului? Toate aceste trăiri se vor stinge…

- N-am nici o îndoială, dar acestea, de acum, vor dispărea din conştiinţa umanităţii.

ALEX. ŞTEFĂNESCU. Critic şi istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV. Născut la 6 noiembrie 1947. Autor a 15 cărţi, dintre care a avut un mare ecou "Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000", apărută în 2005 (s-au scris despre ea 270 de articole pro şi contra, a fost răsplătită cu Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei). Emisiunea "Un metru cub de cultură" difuzată de Realitatea TV i-a adus Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004, iar altă emisiune, "Istoria literaturii române contemporane povestită de Alex. Ştefănescu" - Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008.

Adresa sa poştală este: Bucureşti, O.P. 22, c.p. 22. Cea electronică este alex2108145@yahoo.com