Dependenţa Europei de gazele importate va creşte la 78% din necesar până în 2020

Autor: Dumitrescu Anca 17.02.2011

Dependenţa Europei de gazele importate va creşte de la 63% la 78% până în 2020, potrivit organizaţiei European Network of Transmission System Operators for Gas (ENTSOG), care notează că estimările privind cererea variază cu circa 20 de puncte procentuale.

Organizaţia anticipează că producţia de gaze din Europa va scădea cu 37%, urmând să acopere 22% din cerere, până la sfârşitul acestui deceniu, astfel încât furnizorii europeni de gaze vor fi nevoiţi să caute alte surse de aprovizionare.

Diferenţa dintre cea mai ridicată şi cea mai scăzută estimare referitoare la cererea de gaze, folosite de ENTSOG pentru planul de dezvoltare a reţelelor pe termen de zece ani, este de circa 104 miliarde de metri cubi, ceea ce face dificilă planificarea.

Între aceste estimări se numără şi cele ale grupului industrial Eurogas şi Agenţiei Internaţionale pentru Energie.