Ministerul Finanţelor caută o perioadă de stabilitate financiară şi politică ca să vândă obligaţiuni pe piaţa externă

Autor: Mediafax 17.02.2011

Ministerul Finanţelor va încheia în următoarele două săptămâni toate procedurile pentru emiterea primelor obligaţiuni în euro din programul MTN (Medium Term Notes), dar va urmări o perioadă cu cât mai multă stabilitate financiară şi politică, potrivit secretarului de stat în MFP Bogdan Drăgoi. El a arătat că maturitatea primei emisiuni va căuta să completeze curba de randament a României pe pieţele externe, astfel că scadenţa va fi cel mai probabil de cinci sau zece ani, întrucât maturităţile reziduale din prezent sunt de patru şi şapte ani. Prima emisiune va avea o valoare de cel puţin 500 milioane de euro, în funcţie de condiţiile pieţei, neexistând o presiune, întrucât în cadrul programului pe trei ani România poate ieşi în orice moment pe pieţele externe. "Vom finaliza programul în cel mult două săptămâni, dar putem să mai aşteptăm. (...) Căutăm o perioadă cu stabilitate financiară, inclusiv în spaţiul european, dar şi politică, pentru a minimiza costurile aferente emisiunii de bonduri, astfel încât să marcăm cât mai bine beneficiile încheierii acordului cu instituţiile internaţionale", a spus Drăgoi.