Raportul secret/ de Tom Rob Smith

Tom Rob Smith este un tânăr scriitor englez născut în 1979, fiul unei mame suedeze şi al unui tată englez. A fost crescut la Londra, unde locuieşte şi astăzi. După ce a absolvit Universitatea Cambridge în 2001 şi-a continuat studiile în Italia, fiind preocupat de scrierea creativă. După încheierea studiilor, a lucrat ca scenarist.

O jumătate de oră după miezul nopţii, Leo aştepta pe locul in care se ridica odată Biserica "Sfanta Sofia". Cupolele si altarul dispăruseră. In locul lor se vedea o groapă imensă, adancă de zece metri, de douăzeci pe saptezeci de metri. Unul dintre pereţi se prăbusise, formandu-se astfel o pantă neregulată la capătul căreia se vedea un bazin noroios de zăpadă murdară, gheaţă innegrită si apă maloasă. Pereţii rămasi in picioare erau si ei pe cale să se prăbusească, coscoviţi, lăsand impresia de gură care se inchide in jurul unei monstruoase limbi negre. Nu se mai făcuse nimic din 1950: era un santier pe care nu se construia nimic. De-a lungul perimetrului inconjurat cu un gard de oţel, se vedeau semne pe jumătate sterse care atenţionau oamenii să stea la distanţă. După prima incercare, nereusită, cand expertul in demolări murise si caţiva oameni din mulţime fuseseră răniţi, biserica fusese, in cele din urmă, distrusă, rămăsiţele ei incărcate in camioane si duse in afara orasului; acum, in jurul cadavrului de moloz cresteau buruieni. Incepuseră lucrările preliminarii la ceea ce trebuia să fie cel mai mare complex sportiv de inot al naţiunii, care ar fi trebuit să includă o piscină de cincizeci de metri si o serie de bania, una pentru bărbaţi, una pentru femei, si o sală de marmură pentru oficialii statului. O mare campanie de media starnise interes pană la saturaţie. Schiţele de construcţie fuseseră tipărite in Pravda, in cinematografe rulaseră filmuleţe care arătau oameni in carne si oase in supraimpresiune cu un desen al bazinelor terminate. Pe măsură ce propaganda se inteţea, lucrările ajunseseră in impas. Terenul aflat in apropierea raului era instabil si susceptibil de alunecare. Fundaţia incepuse s-o ia din loc si să se făramiţeze, provocand regretul autorităţilor că nu examinaseră mai cu atenţie vechea fundaţie a bisericii inainte să se apuce să sape. Unele dintre minţile cele mai strălucite ale ţării fuseseră chemate să rezolve problema si, după o atentă analiză, declaraseră terenul ca fiind nepotrivit pentru construirea complexului, solicitand realizarea, la o adancime mult mai mare decat fusese fundaţia bisericii, a unei reţele de ţevi si canale de scurgere. Acei experţi fuseseră demisi si adusi alţii, mai dornici de colaborare, experţi care, după o altă examinare atentă, dar de alt fel, declaraseră problema ca fiind rezolvabilă. Pur si simplu aveau nevoie de mai mult timp. Era răspunsul pe care voia să-l audă statul, care nu avea de gand să recunoască greseala. Respectivii experţi fuseseră găzduiţi in apartamente luxoase, unde desenaseră diagrame si puseseră pe hartie calcule, in timp ce groapa cea adancă se umplea cu apă de ploaie pe timp de toamnă, cu zăpadă pe timp de iarnă si cu ţanţari pe timp de vară. Filmuleţele de propagandă fuseseră retrase din cinematografe. Cetăţenii perspicace inţeleseseră că era mai bine să uite de proiect. Cetăţenii imprudenţi comentaseră confuzi că un sanţ plin cu apă era un substitut cam sărăcuţ pentru o biserică veche de trei sute de ani. In vara lui 1951, Leo arestase un om pentru faptul că făcuse astfel de comentarii. Leo se uită la ceas. Asteptase mai bine de o oră. Tremurand si istovit, era aproape innebunit de nerăbdare. Nu avea nicio idee dacă soţia lui supravieţuise intervenţiei chirurgicale si nici nu avea cum să afle. Nu se punea problema ca decizia de a o lăsa pe Raisa si a merge să-l intalnească pe Lazar să nu fie una corectă. N-avea ce să facă in spital. Indiferent cat de mult il ura Zoia, indiferent de cum se purtase, indiferent de faptul că voia să-l vadă mort, el isi asuma răspunderea pentru ea, o responsabilitate pe care-si promisese s-o păstreze, fie că ea il iubea sau nu. In asteptarea intalnirii mersese acasă, se spălase, indepărtase mirosul de canal si isi schimbase uniforma. Ii pansaseră mainile la spital. Refuzase calmantele, temandu-se că acestea l-ar fi putut molesi. Purta haine civile, constient că semnele autorităţii ar fi putut provoca un preot animat de dorinţe de răzbunare. Auzind un zgomot, Leo se intoarse, scrutand intunericul in căutarea adversarului. Venea ceva lumină de la clădirile din apropiere, aflate dincolo de perimetrul ingrădit. Utilaje preţioase - buldozere si macarale - stăteau abandonate, lăsate să ruginească, căci nimeni nu indrăznea să admită infrangerea mutandu-le acolo unde ar fi putut fi de folos. Leo auzi încă o dată zgomotul, unul de metal lovit de piatră. Nu venea dinăuntrul construcţiei, ci dinspre rau. Cu grijă, se apropie de marginea de piatră, aplecandu-se in faţă peste ea, incercand să deslusească intunericul in partea dinspre apă. Văzu o mană intinsă, nu departe de locul in care se afla. Un om inaintă ager mergand pe vine pe lespedea de piatră, inainte să-si facă vant si să sară inspre locul construcţiei. Pe langă acesta inainta un alt om. Amandoi se căţărau

pe zid venind dinspre o gură de canal, asemenea unei colonii intăratate de furnici care răspunde unei ameninţări. Leo il recunoscu pe băiatul care-l ucisese pe patriarh in timp ce acesta se căţăra cu abilitate, infigandu-si degetele de la maini in zidul de cărămidă. Privindu-l cu cată agilitate se misca, nu era de mirare că supravieţuise după ce fusese luat de torent. Banda il percheziţionă pe Leo, verificand să nu aibă

arme. Erau sapte oameni plus băiatul, toţi avand tatuaje pe gaturi si maini. Unele din lucrurile de imbrăcăminte pe care le purtau erau bine croite, in vreme ce altele erau jerpelite si desperecheate, de parcă ar fi fost alese printr-o selecţie total anapoda, din garderobele a cel puŢin o sută de oameni. Felul in care arătau nu lăsa loc de intrebări. Făceau parte dintr-o frăţie de criminali, asa-numiţii vory, o frăţie inchegată pe

vremea cand oamenii acestia se aflaseră in Gulag. In ciuda profesiei sale, Leo avusese rareori de-a face cu astfel de oameni. Se considerau ca fiind cu totul in afara statului. Membrii bandei se răspandiră examinand imprejurimile, verificand dacă locul era sigur. In cele din urmă, băiatul fluieră, in semn că nimic nu dădea de bănuit. Pe lespedea de piatră isi făcură apariţia două maini. Lazar urca, iesind la suprafaţă,

ridicandu-se deasupra acestor vory, luminat din spate de farurile de pe celălalt mal al raului. Numai că acesta nu era Lazar. Era o femeie - Anisya, soţia lui Lazar. Părul Anisyei era tăiat scurt. Trăsăturile ii erau ascuţite. Toată dulceaţa si rotunjimea de pe faţa si trupul ei dispăruseră. In ciuda acestei infăţisări, părea cu atat mai intens plină de viaţă, mai agilă si mai puternică decat fusese vreodată inainte, de parcă o mare energie ar fi emanat din ea. Purta pantaloni largi, o cămasă si o haină scurtă si groasă - era imbrăcată aproape la fel ca ceilalţi, bărbaţii care o inconjurau. La brau purta un revolver, asa cum poartă bandiţii. Din poziţia ei triumfătoare se uită in jos spre Leo, mandră că sosirea ei il luase prin surprindere. Leo nu reusi să scoată decat o vorbă, să-i rostească numele:

- Anisya?

Ea zambi. Vocea ii era spartă si profundă, isi pierduse orice melodicitate, nu mai era vocea femeii care obisnuia să cante in corul soţului ei.

- Numele ăsta nu mai inseamnă nimic pentru mine acum. Oamenii mei imi zic Fraera.

Sări de pe marginea de piatră, nu departe de Leo. Dreaptă, ii studie faţa cu atenţie.

- Maxim… I se adresă cu numele fals pe care si-l luase.

- Spune-mi, si să nu mă minţi, de cate ori te-ai gandit la mine? In fiecare zi?

- Sincer, nu.

- Te gandeai la mine o dată pe săptămană?

- Nu.

- O dată pe lună…

- Nu stiu.

Fraera ii ingădui o tăcere stanjenită inainte să remarce:

- Pot să-ţi garantez că victimele tale se gandesc la tine in fiecare zi, in fiecare dimineaţă si in fiecare noapte. Isi aduc aminte de mirosul tău si de sunetul vocii tale, isi amintesc la fel de clar cum te văd eu pe tine acum.

Fraera isi ridică mana dreaptă.

- Asta e mana pe care ai atins-o cand mi-ai făcut propunerea să-l părăsesc pe soţul meu. Nu asa ai spus? Că ar trebui să-l las să moară in Gulag in timp ce eu m-as fi strecurat in pat cu tine?

- Eram tanăr.

- Da, erai. Foarte tanăr si, cu toate astea, aveai putere asupra mea, asupra soţului meu. Nu erai decat un băiat cu cas la gură, ceva mai mult decat un adolescent. Aveai impresia că făcusesi un lucru plin de decenţă incercand să mă salvezi. Era o conversaţie pe care o repetase de o mie de ori, vorbe slefuite in timpul a sapte ani de ură.

- Am avut noroc si am evadat. Dacă m-ar fi prins frica, dacă as fi cedat, as fi ajuns nevasta ta, nevasta unui ofiţer MGB, un complice la crimele tale, cineva cu care să-ţi imparţi vina.

- Ai toate motivele să mă urăsti.

- Am mult mai multe motive decat crezi.

- Raisa, Zoia, Elena, ele n-au nimic de-a face cu greselile mele.

- Vrei să spui că ele erau inocente? Cand au avut astfel de lucruri importanţă pentru tine? Caţi inocenţi ai arestat?

- Ai de gand să ucizi toate persoanele care ţi-au gresit?

- Pe Suren nu l-am omorat. Si nici pe mentorul tău Nikolai.

- Fiicele lui sunt moarte.

Fraera isi scutură capul.

- Maxim, eu nu am inimă. N-am lacrimi de vărsat.

Nikolai era slab si vanitos. Ar fi trebuit să-mi dau seama că osă moară in cel mai patetic mod cu putinţă. Dar oricum, ca mesaj pentru stat, a fost, fără indoială, mult mai puternic decat dacă s-ar fi spanzurat pur si simplu. Leo se intrebă dacă nu cumva, asa cum fusese inlocuită Biserica "Sfanta Sofia" cu o groapă intunecată si adancă, nu se intamplase si cu ea acelasi lucru. Fundamentul ei moral fusese distrus si inlocuit de un abis intunecat.

- Pun pariu că ai făcut deja legătura intre Suren, omul de la tipografie, Nikolai, patriarh si tine. Il stiai pe Nikolai: el fusese seful tău. Patriarhul fusese cel care te ajutase să te infiltrezi in Biserica noastră, zise Fraera.

- Suren a lucrat pentru MGB. dar nu l-am cunoscut personal.

- Era gardian cand am fost eu interogată. Mi-l aduc aminte cum se inălţa pe varful picioarelor să se uite in celulă. Imi aduc aminte partea de sus a capului lui, ochii lui curiosi, de parcă ar fi stat cu gura căscată la un film.

- Si care-i legătura? intrebă Leo.

- Cand poliţistii devin criminali, acestia trebuie să devină poliţisti. Inocenţii trebuie să trăiască pe sub pămant, in scursorile oraselor, in vreme ce ticălosii trăiesc in apartamente incălzite. Lumea s-a intors cu susul in jos: nu fac altceva decat s-o intorc la loc, cu susul in sus si josul in jos. Leo vorbi:

- Si Zoia? Ai ucide-o, o fetiţă care nici măcar nu mă place? O fată care a ales să trăiască alături de mine doar pentru sora ei, s-o salveze de la o viaţă in orfelinat?

- Gresesti in incercările tale de a face apel la omenia mea. Anisya e moartă. A murit cand statul i-a luat copilul de langă ea.

Leo nu inŢelese. Ca răspuns faţă de evidenta lui confuzie, Fraera adăugă:

- Maxim, cand m-ai arestat, eram insărcinată. Cu precizia unui chirurg, Fraera observă această nouă rană care se deschidea, răsucind cuţitul inăuntru, privindu-l cum sangerează.

- Nici măcar nu ţi-ai făcut vreodată timp să te interesezi ce s-a intamplat cu Lazar. Nu ţi-ai făcut niciodată timp să afli ce s-a intamplat cu mine. Dacă te-ai fi uitat prin registre, ai fi descoperit că am născut un copil la opt luni după ce fusesem inchisă. Mi s-a ingăduit să am grijă de el doar trei luni, după care mi l-au luat. Mi-au spus să uit de el. Mi-au spus că n-o să-l mai văd niciodată. Cand am fost eliberată, cu ocazia unei graţieri după moartea lui Stalin, mi-am căutat copilul. Fusese plasat intr-un orfelinat, dar i se schimbase numele, iar toate dovezile despre nasterea mea fuseseră distruse. Asa se procedează, după cum mi s-a spus. Să pierzi un copil e una; alta e să stii că el trăieste undeva, fără să stie de existenţa ta.

- Fraera, nu pot să apăr statul. Am urmat niste ordine. Si am gresit. Ordinele erau gresite. Statul a gresit. Dar eu m-am schimbat.

- Stiu despre schimbările pe care le-ai făcut. Nu mai esti kaghebist, esti miliţian. Nu te ocupi decat de crime adevărate, nu de cele politice. Ai adoptat două fetiţe frumoase. Asa vezi tu reabilitarea, nu? Ce crezi că pot să insemne lucrurile astea pentru mine? Si cu datoria faţă de mine cum rămane? Cu datoriile faţă de bărbaţii si femeile pe care le-ai arestat? Cum vor fi plătite toate astea? Ai de gand să ridici cumva

vreo statuie modestă ca să-i comemorezi pe morţi? O să asezi o plăcuţă de alamă cu numele scrise cu litere mici, ca să incapă toate? O să fie de ajuns?

- Vrei să mă omori?

- M-am gandit la asta de multe ori.

- Atunci omoară-mă pe mine si las-o pe Zoia in viaţă. Las-o pe soţia mea să trăiască.

- Ai fi fericit să mori dacă le-ai putea salva. Te-ar innobila lucrul ăsta; te-ai curăţa de petele de sange. Incă mai crezi că poţi să-ţi conduci viaţa de parc-ai fi erou? Dă-ţi hainele jos. Leo rămase mut, fără să fie sigur dacă auzise bine. Ea repetă instrucţiunile- Maxim, dă-ţi hainele jos. Leo isi luă pălăria, isi scoase mănusile, apoi haina si le aruncă pe toate la pămant. Isi descheie cămasa, tremurand de frig, si o puse pe varful grămezii de haine din faţa lui. Fraera ridică mana.

- De ajuns.

El rămase nemiscat, cu braţele căzute in lături.

- łi se pare că e friguroasă noaptea asta, Maxim? E nimic faţă de nopţile din Kolima, din capătul ingheţat al ţării, acolo unde l-ai trimis pe soţul meu. Spre surprinderea lui Leo, Fraera incepu să se dezbrace;

isi scoase haina si cămasa si rămase cu bustul gol. Pielea ii era acoperită de tatuaje: unul aflat chiar sub sanul drept, unul pe stomac, altele ii umpleau braţele si mainile, degetele. Făcu un pas spre Leo.

- Vrei să stii ce mi s-a intamplat in toţi anii ăstia din urmă? Vrei să stii cum a ajuns o femeie, soţia unui preot, să facă parte dintr-o bandă de vory? Toate răspunsurile sunt scrise aici, pe pielea mea. Isi prinse sanul cu mana, ridicandu-l, arătandu-i lui Leo tatuajul de dedesubt. Era un leu.

- Inseamnă că o să mă răzbun pe toţi cei care mi-au făcut rău, incepand cu avocaţii si terminand cu judecătorii, de la gardienii din inchisoare pană la ofiţerii de Miliţie. In centrul cutiei toracice, chiar intre sani, se vedea un crucifix.

- N-are nimic de-a face cu soţul meu, Maxim, nu reprezintă decat autoritatea mea de hoţ legiuit. Poate că asta o s-o inţelegi. Isi atinse tatuajul aflat in dreptul stomacului. Infăţisa o femeie insărcinată in ultimele luni, cu o secţiune care-i revela interiorul burţii. In locul unui copil nenăscut, stomacul proeminent era umplut cu sarmă incurcată, răsucită de multe ori, asemenea unui cordon ombilical lung.

- Maxim, tu ai pielea albă ca a unui nou-născut. Mie si oamenilor mei nu ni se pare corect. Unde sunt crimele tale? Unde sunt lucrurile pe care le-ai făcut pană acum? Nu văd nici urmă de ele. Nu văd urme si semne pe tine. Nu văd niciuna din crimele tale scrise pe tine. Fraera se mai apropie cu un pas, aproape atingandu-l.

- Pot să te ating, Maxim. Dar dacă tu mă atingi fie si numai cu un deget, o să fii ucis. Pielea mea inseamnă autoritatea mea. Pentru tine, dacă m-ai atinge, ar fi ca o violare, o insultă.

Se lipi de el, soptind:

- Sapte ani mai tarziu, e randul meu să-ţi fac o ofertă. Lazar incă se află in Kolima, lucrează intr-o mină auriferă. Ei refuză să-i dea drumul. Este preot. Preoţii sunt iarăsi uraţi, numai că acum nu mai sunt războaie pe care statul să le mai poată invoca. I s-a spus că va trebui să-si execute intreaga pedeapsă - douăzeci si cinci de ani. Vreau să-l scoţi de acolo. Vreau să indrepţi nedreptatea asta.

- Nu am o astfel de putere.

- Ai legături.

- Fraera, l-ai ucis pe patriarh. Esti vinovată de moartea a doi agenţi, Nikolai si Moskvin. N-or să negocieze niciodată cu tine. Nu-l vor elibera niciodată pe Lazar.

- Atunci va trebui să găsesti altă cale să-l eliberezi.

- Fraera, te rog. Dacă mi-ai fi cerut asta acum vreo săptămană, poate s-ar fi putut rezolva. Dar după ce-ai făcut, e imposibil. Ascultă ce-ţi spun. As face orice pentru Zoia, orice mi-ar sta in puteri. Cu toate astea, nu-l pot elibera pe Lazar.

Fraera se aplecă in faţă, soptind:

- Adu-ţi aminte, eu te pot atinge pe tine, dar tu nu mă poţi atinge pe mine.

Cu acest avertisment, ea il sărută pe obraz. Tandru, la inceput, inainte ca dinţii să se infigă in pielea lui, să-l strangă, să sape in carnea lui cu putere crescandă, pană ce-i dădu sangele. Durerea fu intensă. Leo vru s-o impingă in lături, dardac-ar fi atins-o ar fi putut fi ucis. Nu era nimic de făcut, nu putea decat să suporte durerea. In cele din urmă, ea isi desfăcu gura, făcand un pas in spate si admirand urmele de muscături.

- Maxim, te-ai ales cu primul tău tatuaj. Buzele pătate de sangele lui articulară concluzia:

- Eliberează-l pe soţul meu dacă vrei să n-o ucid pe fiica ta.

Din volumul cu acelaşi titlu în pregătire la Editura Paralela 45. Traducere de Violeta Varvura.