Mihai Miron a vândut 4,8% din Ropharma Braşov într-o săptămână

Autor: Adrian Cojocar 20.02.2011

Vehiculul de investiţii Rimia Investments, înregistrat în Cipru şi deţinut de omul de afaceri Mihai Miron, a vândut în ultima săptămână peste 14 milioane de titluri ale distribuitorului de medicamente Ropharma Braşov (RPH), pe care a încasat în total aproape 12 mil. lei.

(2,6 mil. euro). Transferurile au însumat 4,83% din capitalul companiei. Miron declarase încă de la listarea titlurilor Ropharma pe Bursă că intenţionează să majoreze free-floatul (acţiunile libere la tranzacţionare - n.red.), pentru a se încadra în reglementările de la categoria I a Bursei şi totodată pentru a creşte atractivitatea acţiunilor. La acea dată Miron spunea că ar prefera ca în acţionariat să intre investitori sofisticaţi de tipul fondurilor de investiţii. După recentele vânzări, free-floatul a urcat de la 19,5% la peste 24% în prezent, aproape de pragul de 25% cerut de Bursă la categoria I. Pachetele au fost cedate în piaţă la un preţ mediu de circa

0,8 lei/unitate şi vin după ce titlurile s-au depreciat cu circa 42% în ultimele trei luni şi jumătate. La cotaţia din prezent, Ropharma valorează pe Bursă 54,6 mil. euro.