SIF-urile se luptă pentru a aduce BCR pe Bursă. Se vor lăsa convinşi austriecii?

Autor: Roxana Pricop 20.02.2011

Tensiunile între cele cinci SIF-uri, acţionari cu peste 30% la BCR, cea mai mare bancă din sistem, şi grupul austriac Erste, acţionarul majoritar al băncii, au crescut în intensitate în ultimele luni, având în vedere că se anunţă încă un an fără dividende, iar oficialii Erste dau de înţeles că nu sunt dispuşi încă să listeze BCR la Bursă.

Listarea la Bursa de Valori Bucureşti în termen de trei ani de la privatizare alături de plata unui dividend corespunzător a cel puţin 40% din profit, stabilit conform standardelor internaţionale de contabilitate, sunt obligaţiile pe care grupul austriac Erste şi le-a asumat în 2006 atunci când a achiziţionat 61,8% din BCR. Deşi obligatorii, la solicitarea Erste din 2009, SIF-urile au căzut de acord să amâne pregătirile de listare încă doi ani, până în octombrie 2011, iar anul trecut au aprobat capitalizarea profitului pentru a evita participarea la o majorare de capital de 100 mil. euro.

Recent însă, preşedintele executiv al băncii Dominic Bruynseels a declarat că listarea BCR depinde de lichiditatea Bursei: "Nu este o chestiune de timp, ci de mărime. Lichiditatea tot trebuie să se îmbunătăţească substanţial pentru a evidenţia valoarea BCR". Grupul Erste deţine 69,3% din capitalul BCR, prin intermediul unu holding austriac pe care îl controlează.

Declaraţia oficialului Erste are loc cu circa opt luni înaintea expirării termenului limită până la care trebuie să înceapă pregătirile pentru listarea BCR, asumat de SIF-uri şi Erste.

"O bursă creşte când are emitenţi importanţi care se tranzacţionează. Noi nu putem să credem că valoarea acţiunii Erste pe bursa de la Bucureşti nu este corectă, în acest caz, nu înţelegem de ce a fost listată. Pe de altă parte, ne amintim declaraţii ale oficialilor Erste, chiar ale domnului Treichl, care estima, în urmă cu câţiva ani, anterior listării Erste pe bursa de la Bucureşti, că în câţiva ani BCR va valora 30-40% din Erste Bank. Astăzi, BCR înseamnă în jurul a 10% din Erste Bank", spune Claudiu Doroş, vicepreşedintele SIF Moldova (SIF2).

Pe bursa de la Bucureşti, Erste Bank are o capitalizare de 14,4 mld.euro, în timp ce ultima ofertă de achiziţie de acţiuni lansată de Erste Bank către acţionarii minoritari a evaluat BCR la 2,6 mld. euro în septembrie 2010.

SIF2, acţionar cu 6% la BCR, a fost cel mai activ susţinător al listării BCR la Bursă din rândul acţionarilor minoritari, aducând în prim-plan necesitatea de a selecta o firmă independentă de evaluare a contextului de piaţă.

Vicepreşedintele SIF Moldova adaugă că "este momentul ca toţi marii acţionari să ceară unei reputate firme de investiţii internaţionale şi independente o evaluare la zi".

"Ne luptăm pentru drepturile noastre de acţionari minoritari ai BCR. Până în octombrie, mai este timp. La începutul lunii martie, ne vom întâlni cu reprezentanţii Erste pentru a discuta despre listare şi distribuţia de dividende", a spus Ioan Cuzman, preşedintele SIF Banat-Crişana (SIF1). Societatea deţine o participaţie de 6% din BCR.

Întrebat dacă ia în calcul semnarea unui nou acord de amânare a listării, Tudor Ciurezu, reprezentantul SIF-urilor în conducerea BCR şi vicepreşedintele SIF Oltenia (SIF5), a răspuns că "noi, SIF-urile, am lăsat de înţeles că vrem să înceapă pregătirile de listare. Dacă interesul companiei o cere, acţionarii se pot înţelege între ei". Nesigură este şi distribuţia dividendelor din profitul pe 2010, estimat de surse oficiale la 100 mil. lei pe standardele româneşti de contabilitate. Pe RAS, BCR a înegistrat în 2009 un profit de 201 mil. lei. Deşi nu cunosc încă valoarea profitului pe IFRS, conducerile SIF-urilor nu se aşeaptă ca banca să distribuie dividende din rezultatul pe 2010.

"Chiar dacă vor fi dividende de la BCR, vor fi foarte mici. Sunt şi momente în care trebuie să te mulţumeşti cu mai puţin. Important este ca banca să reziste", a afirmat Ciurezu.

Dacă aşteptările SIF-urilor se vor confirma şi BCR va capitaliza profitul, atunci 2011 va fi al doilea an în care banca nu distribuie dividende, în condiţiile în care în 2007 SIF-urile au primit în total 33 de milioane de euro sub formă de dividende de la BCR, iar în 2008 dividendele încasate au fost aproape duble, în cuantum total de 57 de milioane de euro.