Kaspersky lansează un program antivirus pentru IMM-uri

Autor: Magraon Andreea 21.02.2011

Producătorul rus de soluţii de securitate Kaspersky a lansat pe piaţa locală noua versiune a suitei de securitate dedicată companiilor mici Kaspersky Small Office Security, disponibilă la preţuri ce încep de la 199 de dolari. Programul include un scanner antivirus, dar şi o funcţie pentru realizarea copiilor de rezervă pentru date, criptarea informaţiilor şi managementul parolelor. Suita de securitate protejează serverele şi staţiile de lucru ce rulează sisteme de operare Microsoft Windows. Preţul Kaspersky Small Office Security este de 199 de dolari pentru cinci staţii de lucru; de 249 de dolari pentru cinci staţii de lucru şi server; de 349 de dolari pentru zece staţii de lucru şi un server.