Ferrari a livrat şase maşini în primele două luni. Mai urmează 27

Autor: Bogdan Alecu 21.02.2011

Forza Rossa, importatorul Ferrari pe piaţa locală, controlat de Ion Bazac, fostul ministru al sănătăţii din partea PSD, va livra în acest an peste 30 de automobile, în valoare totală de peste 7,5 milioane de euro, potrivit calculelor ZF.

"De la începutul anului am livrat deja şase maşini, iar până la finele anului vor mai fi livrate încă 27 de maşini. Dintre acestea, aproximativ 40% din comenzi sunt pentru modelul 458 Italia", a spus Octavian Ursu, directorul de vânzări al Forza Rossa.

Anul acesta Forza Rossa va livra şi primele modele Ferrari FF, primul automobil al constructorului italian care va dispune de tracţiune integrală.

"Primele modele Ferrari FF vor fi livrate pe piaţa locală în vara acestui an. În prezent sunt şase maşini comandate în România", a spus Ursu, care a adăugat că România a primit o cotă de doar patru maşini, care însă poate fi suplimentată.

Preţul final al maşinii va fi comunicat după Salonul Auto de la Geneva, dar, potrivit oficialilor importatorului, acesta va fi cu 10-15% mai mic decât în cazul lui 612 Scaglietti, deci aproximativ 210.000 de euro.

Trei comenzi sunt înregistrate şi pentru Ferrari 458 Challenge, versiunea de curse a modelului 458 Italia, care poate rula exclusiv pe un circuit sau în cadrul unei competiţii, acesta nefiind autorizat pentru a rula pe drumurile publice. Preţul unui Ferrari 458 Challenge pleacă de la 260.000 de euro cu TVA inclusă, şi nu conţine serviciile pentru participarea la competiţii.

În România noul Ferrari va rula în cadrul curselor de viteză pe traseu montan.

Ca parte a strategiei de extindere, Forza Rossa va deschide la finele acestei luni în partea de nord a Capitalei un showroom destinat mărcii sport britanice Lotus, iar în primăvara acestui an va deschide un magazin Ferrari Store în Monte Carlo, iar pe Calea Victoriei în Bucureşti o cafenea tematică Ferrari.

Anul trecut compania a realizat o cifră de afaceri de aproximativ 8 milioane de euro, din care aproximativ un milion de euro reprezintă activitatea de service.