Biserica şi legionarii/ de Marius Vasileanu

Ştirea care a constituit capul de afiş zilele trecute a fost aceea că un grup de măicuţe de la Mănăstirea Petru Vodă au fost filmate în două rânduri cântându-i "Sfântă tinereţe legionară" duhovnicului Justin Pârvu (foto 2) de la Mănăstirea Petru Vodă (Neamţ). Cele două filme au fost postate pe youtube şi au fost făcute, pare-se, în 2009, respectiv 2011, cu ocazia zilei de naştere a părintelui.

Situaţia este foarte gravă cu atât mai mult cu cât este vorba despre unul dintre cei mai apreciaţi duhovnici români contemporani. Cine sunt cei care-l caută? Oamenii simpli din Moldova, preponderent, dar şi radicalii ortodocşi, fundamentaliştii, al căror lider spiritual pare a fi în ultimii ani. Căci părintele nu numai că a fost legionar pe vremuri, fapt pentru care a făcut ani grei de închisoare, ci este şi azi exponentul unor idei nonconformiste cu privire la Biserica Ortodoxă Română (BOR) şi credinţa creştină. Printre altele, este cel care a declanşat o adevărată luptă de gherilă împotriva folosirii paşapoartelor biometrice.

Dacă-mi este permis, o să fac o mărturisire personală. Întrucât am bătut la uşa multora dintre marii duhovnici creştin ortodocşi contemporani - indubitabile puncte de reper spiritual -, am avut curiozitatea să-l cunosc şi pe Pr. Justin Pârvu. S-a petrecut acum aproape doi ani, când am fost într-un pelerinaj împreună cu doi prieteni. Întrucât unul dintre aceştia avea oarece relaţii în mănăstire, am fost introduşi cu prioritate. Trebuie precizat că tot timpul la uşa părintelui stau zeci de credincioşi pentru a primi cuvânt de învăţătură. Ei bine, nu atât întâlnirea cu părintele m-a marcat - în fond, un venerabil bătrân, cu un discurs previzibil însă şi, desigur, nonconformist -, ci comportamentul celor apropiaţi lui. Mai trebuie spus că mănăstirea de la Petru Vodă este o comunitate de călugări, măicuţele locuiesc alături, la un centru filantropic. Aşadar, cel care ne-a introdus la părintele Justin era unul din liderii mănăstirii şi, pentru că voia să fie o gazdă bună, ne-a făcut cadou câte o carte a părintelui înainte de a intra. Întâmplător, cartea o aveam, aşa că am refuzat-o. Omul mi-a dat alta, tot a părintelui, spunându-mi că trebuie să am pe ce să iau autograf în scurta întrevedere privată care va urma. I-am spus cu fermitate că nu pentru autograf vreau să intru la părintele, ci pentru o discuţie de suflet, ceea ce s-a şi petrecut. Desigur că replica mea a fost destul de tăioasă, iar călugărul a început a da înapoi…

Mica întâmplare putea să fie un accident, desigur. Problema este că, se constată, majoritatea celor din jurul părintelui, apropiaţii, îl folosesc din ce în ce mai mult în scop privat - după generozitatea şi inteligenţa fiecăruia. Mulţi îl parazitează de-a dreptul. De unde şi valurile de talibani şi de comunicate aberante venite dinspre mănăstire, ca din partea părintelui. Unele dintre acestea sunt spuse ale părintelui, altele nu.

Om de 92 de ani astăzi, care a trecut printr-o istorie cu vreo patru dictaturi, este greu de judecat şi nu este rolul nostru. În excelenta sa carte pe acest subiect "Biserica Ortodoxă Română, stat şi societate în anii '30" (Polirom, 2007), cercetătorul Mirel Bănică arată că ierarhii români creştin ortodocşi au fost mult mai prudenţi şi circumspecţi cu fenomenul legionar. În mod evident, mişcarea legionară a fost o mişcare identitară la început, dar care urma să intre din păcate în siajul mişcărilor de extremă dreaptă europene pe un fundal socio-politic local şi internaţional dintre cele mai încordate. În acest sens, BOR conştientizează pericolul, iar şedinţa Sf. Sinod din 22 februarie 1938 ia decizia de distanţare de politic. Consecinţa: "O bună parte din literatura legionară a exilului, publicată după terminarea celui de-al doilea război mondial, nu are cuvinte suficient de grele pentru a-l judeca pe Patriarhul Miron Cristea, considerat unul dintre «călăii Căpitanului»", arată Mirel Bănică (p. 162).

Indubitabil, au fost mai multe vârste ale legionarismului. Dar, panoramată de la distanţă, se poate afirma astăzi cu fermitate: a fost o mişcare care a avut de-a face prea puţin cu creştinismul autentic. Nu discutăm acum cazurile - multe - de martiri şi de oameni înduhovniciţi, precum Valeriu Gafencu etc. Este limpede: legionarii au fost asimilaţi fraudulos misticismului creştin ortodox. Căci nu poţi să fii mistic şi să defilezi cu arma în mână! Cu atât mai puţin să faci crime - oribile! - în numele credinţei....

Singura grupare autentic mistică a acelor ani atât de tulburi a fost Mişcarea Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim (Bucureşti).

Pe de altă parte, a trata problema pauşal, a diaboliza in corpore, este la fel de greşit. Intelectualii care au făcut eroarea de a intra la un moment dat în mişcarea legionară nu au fost în mod evident de acord cu crimele făptuite de alţi membri. Dar asta nu înseamnă că nu au vina lor - excelenta carte semnată de Sorin Lavric, "Noica şi legionarii" (Humanitas, 2007) o demonstrează cu inteligenţă şi acribie.

...Ceea ce se petrece azi nu sunt decât rămăşiţe regretabile. Ar fi nedrept să acuzi întreaga BOR de simpatii legionare pentru derivele câtorva. Se cunosc nenumăratele intervenţii ale ierarhilor pentru domolirea exceselor de la Mănăstirea Petru Vodă. Din păcate, lucrurile sunt mult mai complicate. Cine crede că cele petrecute în jurul Pr. Justin Pârvu nu suferă influenţe nocive inclusiv din partea unor servicii ostile este ori naiv, ori dezinformat.

Din fericire, trăim vremuri în care ne putem permite boieria de a discuta relaxat despre toate acestea. Iar istoricii au şansa de a studia şi a scrie despre toate câte s-au petrecut în realitate, iar nu în spiritul diverselor ideologii.

În acelaşi timp, nu poţi să nu intri în alertă când vezi oameni tineri - măicuţele în cauză - care reiterează fără tresăriri de conştiinţă regretabile fantome ale trecutului. Se vede că măicuţele nu sunt acolo decât pentru a se îmbăţoşa cu autografele primite.

MARIUS VASILEANU (n. 14 aprilie 1964, în Gura Humorului, Bucovina) are o licenţă în filosofie (Universitatea Bucureşti) şi un master în antropologia spaţiului sacru (Universitatea de Arhitectură "Ion Mincu"). Din 2007 este doctorand al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Litere, cu o temă interdisciplinară în care continuă studiile de antropologie a religiei. A fost director al Editurii Muzicale şi profesor de istoria religiilor în învăţământul preuniversitar. A ţinut cursuri şi seminarii de introducere în istoria şi antropologia religiilor la Universitatea Bucureşti şi la Universitatea de Arhitectură "Ion Mincu". A susţinut o bogată activitate în presă: studii, articole, eseuri, recenzii, proză scurtă, editoriale, interviuri - în jurnale, reviste culturale şi cu profil spiritual -, producător şi realizator de emisiuni radio, numeroase colaborări la principalele televiziuni centrale. A fost redactor-şef al revistei Adevărul literar şi artistic. În prezent realizează o pagină de religie în săptămânalul Timpul. A publicat cartea "În căutarea duminicii. Sacru şi profan în epoca foiletonistică" (Editura Paralela 45, 2008).