Dosar în Punctul Critic 3: Frica şi violenţa/ de Paul Negri

A apărut numărul 3 al trimestrialului de diagnoză socială, politică şi culturală "Punctul critic". E deja un loc comun să spunem că publicaţia îşi onorează şi de data asta numele prin conţinut şi abordare. În mod paradoxal, paradox datorat periodicităţii sale, dosarul trimestrialului se dovedeşte de o stringentă actualitate - Frica şi violenţa.

În deschiderea dosarului, Eugen Uricaru încearcă să întrezărească câteva răspunsuri la întrebarea "Ce ni se întâmplă? " Comunitatea românească, consideră prozatorul, a devenit foarte nepăsătoare faţă de sine şi faţă de lucrurile importante care o definesc. Această realitate nu e doar îngrijorătoare, ea trebuie şi înteleasă, conştientizată: "Respectul faţă de sine, faţă de ceea ce te defineşte, te face puternic, te face să fii la rândul tău temut şi respectat. Dacă nu-ţi mai pasă de felul tău de a fi, de poporul tău, de cultura ta, de dreptatea ta, de cei care te apără şi de cei care îţi dau un nume, dacă nu te mai interesează de ce şi unde zace înmormântat tatăl, bunicul sau toţi cei care te-au făcut să fii ceea ce eşti, înseamnă că nu-ţi mai este teamă că poţi să greşeşti, că nu te mai străduieşti să nu greşeşti, pentru că nu poţi greşi faţă de ceea ce nu mai contează. Atunci când nu te mai temi de legi şi de Dumnezeu, când nu te mai temi că poţi greşi, atunci eşti gata să cazi pradă fricii. Frica te face să fii singur, să fii fără raţiune, te face să te pierzi pe tine. Teama se află în suflet iar frica se adăposteşte în oase. Cu teama de a nu greşi poţi ieşi din orice strâmtoare, pentru că teama de a nu greşi e raţională, pe când cu frica în oase nu mai poţi face nimic, frica ori te paralizează, ori te împinge la fapte necugetate".

Şi pentru criticul literar Alex. Ştefănescu România a devenit "o ţară primejdioasă", iar frica împrumută ceva din registrul cataclismelor naturale: "Frica inspirată de regimul comunist are ceva sumbru-metafizic. Frica inspirată de dezordinea de azi din România este o frică animalică, de genul celei de care este cuprinsă populaţia în timpul cutremurelor sau inundaţiilor".

Dar textele invocate mai sus sunt doar un fel de preludiu, de preambul la excelenta analiză despre "Priramida fricilor sociale din România de ieri şi de azi", semnată de profesorul universitar Septimiu Chelcea. În excursul său, profesorul Chelcea vorbeşte despre frica socială şi funcţiile ei, încercând să realizeze o piramidă a fricilor sociale, contrapunând, în cele din urmă, piramida fricilor sociale în comunism cu piramida fricilor sociale de astăzi. Concluzia are acurateţea unei judecăţi de valoare şi a unui diagnostic în acelaşi timp: "De-a lungul celor 20 de ani de la prăbuşirea comunismului în ţara noastră, alte categorii socio-ocupaţionale au început să resimtă frica socială mai difuz sau mai intens. Odată cu criza economico-financiară pe care o traversăm, frica de şomaj a luat locul fricii de a-ţi pierde libertatea sau chiar viaţa. Se menţine frica de a pierde viitorul copiilor, în condiţiile abandonului şcolar determinat de sărăcie, ale introducerii taxelor pentru învăţământul superior, ale lipsei locuinţelor şi locurilor de muncă. De frica de a-şi pierde locul de muncă şi odată cu acesta pâinea cea de toate zilele, angajaţii acceptă şi reducerea salariului şi prelungirea programului de muncă; şi orele de muncă neplătite şi anularea sporurilor salariale şi a altor drepturi câştigate de-a lungul timpului prin luptă sindicală. Din păcate, în România de azi frica socială este instrument de guvernare."

Dosarul mai cuprinde două serioase studii semnate de dr. Corina Bistriceanu Pantelimon (Agresiunea "noii tradiţii") şi dr. Aurelian Stoica (Frica şi conspiraţia: factori favorizanţi pentru apariţia şi transmiterea zvonurilor). O menţiune aparte merită comentariul Normalitatea violenţei la români? semnat de Sonia Cristina Stan.

De asemenea, merită să încheiem această sumară prezentare a dosarului realizat în nr. 3 al Punctului critic cu observaţiile editorialistului Mihai Milca: "După două decenii şi mai bine de rătăciri prin labirintul post comunismului, societatea românească nu dă semne de a se fi eliberat de sub imperiul fricii. Frica a devenit o componentă intimă a existenţei cotidiene a românilor, iar politica fricii aspiră să se substituie managementului politic şi de stat graţie efectelor scontate şi garantate, mai ales în circumstanţele în care criza mondială a devenit laitmotivul şi alibiul politicilor guvernamentale implementate în vremea din urmă sub pretextul unei noi terapii de şoc, doar în beneficiul oligarhiilor politico-financiare avide, egoiste, dornice să-şi perpetueze dominaţia şi privilegiile".