Este uşor să imiţi ceea ce a mai fost imitat/ de Alex. Ştefănescu

Acesta este conceput sub forma unui dialog. Cele două personaje angajate într-o lungă discuţie în paginile lui sunt imaginare. Primul în ordinea venirii în scenă, să-i spunem domnul "Italice" (replicile sale sunt tipărite cu litere aplecate), este un tânăr generic, care are încă multe de învăţat, dar care, în stilul binecunoscut al tinerilor, contestă sau măcar pune sub semnul îndoielii adevărurile care i se transmit (spre deosebire însă de mulţi tineri reali, el are fair-play şi o dorinţă reală de a înţelege). Al doilea, domnul "Drepte", este un iubitor de literatură mai experimentat, dispus să asculte şi să examineze şi opinii diferite de ale lui (la rândul lui, acest domn se deosebeşte de specialiştii reali prin răbdarea de a explica pe înţelesul oricui ceea ce ştie). Subiectul discuţiei îl reprezintă, repet, mecanismul prin care se produce, cu ajutorul cuvintelor, emoţia estetică.

- Dacă vrei să compui o povestire ştiinţifico-fantastică, te rog s-o faci în solitudine, după…program. Acum avem de susţinut o discuţie serioasă.

- Ai ceva împotriva literaturii ştiinţifico-fantastice?

- Nu. Am ceva împotriva devierilor de la sensul de bază al unei demonstraţii. Să recapitulăm, deci. Din dialogul de până acum rezultă că nu ai de ales şi recunoşti pierderea treptată a actualităţii unei opere literare. Bineînţeles că fiecare reprezintă o contribuţie, cum ai spus, dar ca realitate de sine stătătoare se perimează, lent, până la anulare din cauza necontenitei evoluţii a limbii ca şi din cauza căderii în desuetitudine a realităţii istorice din care a fost luată "materia primă" necesară constituirii realităţii artistice.

- Procesul se desfăşoară, în orice caz, foarte încet. Sunt atâtea creaţii literare rămase din Antichitate care nici azi nu şi-au pierdut valoarea.

- S-a desfăşurat foarte încet până de curând. Dar, după cum singur constaţi, progresul se accelerează. Treptele purtătoare ale rachetei se aprind într-un ritm tot mai rapid.

- Scriitorul nu-şi poate lua nici o măsură de precauţie?

- Îşi poate lua. De exemplu, mutând accentul de la decor la mişcările sufleteşti care nu se modifică atât de repede.

- Aceste mişcări nu pot fi reprezentate abstract. Se afirmă tot într-un cadru şi anume în unicitatea lui. Nu am cum să sugerez sentimentul de singurătate decât înfăţişându-l pe un om pe o plută, în mijlocul oceanului, sau într-o pădure nemaicălcată de picior omenesc, sau înconjurat de nisipurile nesfârşite dintr-un deşert.

- Este adevărat, dar eu vorbeam nu de o renunţare la cadru, ci de felul cum se pune accentul. Cine se ocupă cu prioritate de exotismul ambianţei, cine îşi oferă o voluptate de colecţionar inventariind obiectele, cine intră, prozaic, în analiza minuţioasă a momentului istoric nu se dovedeşte prevăzător faţă de primejdia perimării operei sale. Centrul de interes trebuie mutat spre dimensiunile fundamentale ale fiinţei noastre. Iar cât priveşte recuzita cu care evidenţiem aceste dimensiuni - pentru că este absolut necesară o recuzită - se cuvine să ne-o procurăm din ambianţa specifică existenţei moderne. Să avem, chiar, un gust al anticipaţiei…

- Până la urmă, tot literatura ştiinţifico-fantastică!

- Să nu exagerăm. Dar mă gândesc că, de pildă, sentimentul de singurătate pe care îl invocai mai înainte ar putea fi reprezentat mai curând prin izolarea cuiva într-una din miile de locuinţe ale unei mari aglomerări urbane sau prin aşteptarea, fără speranţă, la marginea unei autostrăzi pe care trec în flux continuu nenumărate maşini.

- Sau, de ce nu, prin descrierea singurătăţii cosmice pe care o simte un astronaut - nu făcea Dumitru Prunariu exact această mărturisire? - atunci când Pământul dispare din raza sa vizuală.

- Ai înţeles perfect. Ca să nu mai vorbim despre faptul că se ajunge, astfel, şi la o nouă nuanţă a emoţiei, pentru că ansamblul de circumstanţe are întotdeauna specificul său, inimitabil şi generează o stare sufletească aparte. Şi mai este ceva. Scriitorul care ţine pasul cu epoca sa se situează pe o linie de forţă principală, mărindu-şi în mod inteligent şansa supravieţuirii artistice. Ori de câte ori se va mai evoca epoca respectivă, ori de câte ori istoricii, sociologii, antropologii, etnografii ş.a.m.d. o vor supune unui studiu sistematic, se vor referi, inevitabil, şi la literatură şi anume la acea literatură care reprezintă spiritul momentului. Îţi dai seama că în secolul douăzeci şi unu nici un cercetător nu se va arăta interesat de acea parte din poezia de azi care pastişează creaţia lirică din veacul al nouăsprezecelea. Atenţia sa se va îndrepta în mod sigur asupra unor cărţi de versuri caracteristice pentru perioada de acum. Recunosc că nu este uşor să ai vocaţia prezentului, pentru că trebuie să faci faţă unor situaţii neprevăzute, aducând în literatură elemente care n-au mai fost folosite ca mijloace de expresie. Este relativ uşor să imiţi ceea ce a mai fost imitat; ţi se pretinde, cel mult, o diferenţiere subtilă de stilul predecesorilor ("variaţiuni pe aceeaşi temă"). Dar este dificil şi adeseori, la prima vedere, imposibil să converteşti în literatură materia încă fumegândă a realităţii imediate.

ALEX. ŞTEFĂNESCU. Critic şi istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV. Născut la 6 noiembrie 1947. Autor a 15 cărţi, dintre care a avut un mare ecou "Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000", apărută în 2005 (s-au scris despre ea 270 de articole pro şi contra, a fost răsplătită cu Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei). Emisiunea "Un metru cub de cultură" difuzată de Realitatea TV i-a adus Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004, iar altă emisiune, "Istoria literaturii române contemporane povestită de Alex. Ştefănescu" - Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008.

Adresa sa poştală este: Bucureşti, O.P. 22, c.p. 22. Cea electronică este alex2108145@yahoo.com