Ladislau Gyemant: „Istoria Transilvaniei oferă un fascinant câmp de studiu”/ de Stelian Ţurlea

Istoricul Gyémánt Ladislau s-a născut în 1947 la Oradea şi a studiat la Facultatea de Istorie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (licenţă 1970). Este doctor în istorie din 1982. Între 1970 şi 2010, a fost cercetător la Institutul de Istorie al Academiei Române din Cluj-Napoca; prodecan şi decan al Facultăţii de Studii Europene a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca; director al Institutului de Iudaistică şi Istorie Evreiască "Dr. Moshe Carmilly" din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai"; profesor de istorie a Europei, de istorie generală a evreilor şi de istorie a evreilor din România. Este specialist în istoria modernă şi contemporană a Europei, preistoria construcţiei europene, istorie central-europeană în secolele XVIII-XIX; Istoria Transilvaniei; Istoria evreilor din România; Genealogie evreiască. Autor a 31 de cărţi şi 115 studii de specialitate.

- Domnule profesor, deceniile de activitate didactică şi ştiinţifică au avut ca rezultat câteva zeci de studii de specialitate şi mai bine de 12 cărţi despre istoria Transilvaniei în secolele XVIII-XIX în context central-european. E posibil să creionaţi în câteva idei ce e specific acestui teritoriu?

- Istoria Transilvaniei oferă un fascinant câmp de studiu pentru o parte a spaţiului românesc caracterizată primordial prin multiculturalitate, multilingvism şi multiconfesionalism care au permis calificarea ei de multe ori drept "Elveţia Europei Central-Răsăritene". Constituită ca atare într-un ev mediu tumultuos, în care s-a conectat la marile curente ale istoriei continentului - de la cruciada antiotomană la Războiul de 30 de ani sau la Reforma religioasă, Transilvania devine în perioada premodernă şi a modernităţii timpurii, care m-a preocupat cu deosebire în cercetările întreprinse, un câmp al experimentelor socio-culturale şi constituţionale, în cadrele unui Imperiu Austriac aflat în plin proces de reformă, oferind cercetătorului revelaţia unor soluţii de multe ori specifice, unice, constituite într-un veritabil studiu de caz al evoluţiei europene de la medieval la modern. O provincie istorică în care pluralismul confesional indus de Reformă în locul trinomului anterior catolicism - ortodoxie - mozaism (despre care vorbeşte în 1812 istoricul sas Marienburg) prilejuieşte prima proclamare oficială a libertăţii de credinţă cu peste trei decenii înainte de binecunoscutul Edict de la Nantes, pentru ca secolul al XVIII-lea să aducă necesarele corecturi ale sistemului prin Unirea religioasă a unei părţi a românilor ardeleni şi apoi prin politica de toleranţă iosefină. O provincie cu o multitudine de specificităţi şi autonomii locale de sorginte medievală, care se confruntă în secolele XVIII-XIX cu tendinţele modernizatoare menite a atenua şi apoi a lichida asperităţile unor privilegii de multe ori nedrepte, exclusive la adresa unei majorităţi etnic-confesionale (cea românească) sau a unor minorităţi lipsite de drepturi elementare (cea evreiască sau cea romă). Reconstituirea unor crâmpeie relevante referitoare cu deosebire la evoluţia relaţiilor interetnice şi interconfesionale în acest timp al schimbării, ca şi a structurilor socio-economice şi demografice în complexitatea şi multiplicitatea lor - iată ceea care m-a atras la un astfel de studiu timp de patru decenii, urmând exemplul unor erudiţi predecesori şi modele de acribie şi viziune ştiinţifică de talia profesorilor David Prodan, Keith Hitchins sau Pompiliu Teodor.

- Aţi contribuit substanţial la publicarea unei lucrări de referinţă la Editura Enciclopedică - primul volum, în două tomuri masive, fiecare de vreo 2.000 de pagini, ale "Conscripţiei fiscale a Transilvaniei din anul 1750". Ziarul nostru considera această lucrare un eveniment editorial. De ce este atât de importantă lucrarea?

- Printre rezultatele unui atari abordări a societăţii transilvănene, care să depăşească nivelul epidermic al confruntărilor politice sau ideologice spre o radiografie în profunzime a structurilor constitutive în stabilitatea şi mobilitatea lor deopotrivă, consider o şansă deosebită care mi s-a oferit aceea de a scoate la iveală şi prelucra cea mai completă înregistrare statistică a realităţilor social-economice ale Transilvaniei din secolul al XVIII-lea - conscripţia fiscală din anul 1750 -, care a stat timp de un secol, până la Revoluţia de la 1848, la baza sistemului fiscalităţii austriece, proverbiale prin acurateţea şi ordinea introdusă într-un domeniu esenţial al vieţii statului dintotdeauna. Din momentul instaurării stăpânirii habsburgice în această parte a Europei Central-Răsăritene, noua putere şi-a propus ca prim obiectiv cunoaşterea veridică a resurselor umane şi materiale în măsură a constitui apoi temeiul unei politici raţionale şi echitabile de punere a lor în valoare. După mai multe încercări eşuate din pricina deficienţelor metodologice şi de organizare, dar şi a unei rezistenţe înverşunate a beneficiarilor unor privilegii încetăţenite în veacurile de ev mediu, în cele din urmă reformismul terezian reuşeşte în 1750 ducerea la bun sfârşit a acestei operaţiuni de înregistrare de o anvergură deosebită, rezultând o descriere a fiecăreia dintre cele peste 2.000 de localităţi ale provinciei după criterii ferme şi unitare, ca şi includerea în tabele statistice riguroase a populaţiei contribuabile cu toate componentele sale socio-profesionale, a fondului locativ, a terenului agricol disponibil şi a gradului de valorificare a acestuia prin culturi, a efectivelor de animale, a meşteşugarilor şi negustorilor, a altor surse aducătoare de cîştig impozabil, a veniturilor şi datoriilor publice, a celor scutiţi de obligaţii fiscale, a cuantumului şi repartiţiei impozitelor până în momentul conscripţiei. Acest uriaş material statistic a fost prelucrat în decurs de câţiva ani la Curtea de la Viena, rezultând un sistem de impozitare care, cu aduceri la zi inerente, a rezistat şi funcţionat optimal timp de un veac.

- Se ridică pe bună dreptate întrebarea de ce de-abia acum, la peste 150 de ani de la realizarea conscripţiei, acest izvor istoric, păstrat în arhivele de la Budapesta şi însumând peste 33.000 de file, a ajuns obiectul unei prelucrări în integralitatea sa?

- În decursul vremii toţi cei care s-au ocupat de Transilvania secolului al XVIII-lea au făcut referinţe la existenţa conscripţiei, fără a se încumeta însă la o abordare completă şi complexă a informaţiei pe care o oferea. Un colectiv al Institutului de Istorie Gh. Bariţiu din Cluj, institut aflat pe-atunci sub conducerea d-lui Aurel Răduţiu, şi-a asumat această misiune acum un deceniu şi jumătate, aducând mai întâi în ţară, pe circa 50 de role de microfilm, materialul conscripţiei şi trecând apoi la descifrarea şi transcrierea textului latin, la traducerea acestuia în limba română şi la pregătirea unei ediţii conform normelor ştiinţifice, concomitent cu valorificarea şi intepretarea informaţiei istorice. A fost o satisfacţie deosebită faptul că, în 2009, un prim rezultat palpabil al acestui prelungit şi susţinut efort a fost înregistrat graţie sprijinului generos al Editurii Enciclopedice şi îndeosebi a directorului acesteia, dl Marcel Popa, un împătimit al istoriei acestei părţi de ţară. Primul volum al colecţiei preconizate, în două părţi însumând peste 2.500 de pagini, a văzut lumina tiparului, incluzând textul latin şi traducerea românească a descrierii tuturor localităţilor incluse în conscripţie şi prelucrarea acestui material în tabele statistice, hărţi sinoptice şi un studiu introductiv care relevă semnificaţiile sale istorice.

- - Care este rolul acestor lucrări de demografie şi statistică istorică în lămurirea unor chestiuni de istorie veche?

- Ceea ce aflăm din acest volum este relevant deopotrivă pentru o viziune asupra întregii provincii sub aspectul structurii ocupaţionale a populaţiei, al condiţiilor naturale, al fertilităţii solului, al modalităţilor de practicare a agriculturii, al creşterii animalelor, viticulturii, silviculturii, al reţelei comerciale, al relaţiilor de proprietate, dar ne aflăm totodată şi în faţa unui izvor ce constituie un adevărat tezaur pentru cei interesaţi de istoria locală a unei zone sau a unei localităţi urbane sau rurale. O listă integrală a tuturor proprietarilor de case şi a chiriaşilor din Sibiu, capitala pe-atunci a Transilvaniei, starea de prezervare şi veniturile aduse de clădirile din oraş, constituie un exemplu elocvent în această privinţă. S-a efectuat de asemenea tot atunci, pentru uzul conscriptorilor, deci fără vreo intenţie de instrumentalizare politică, o evidenţă a componenţei etnice majoritare a localităţilor conscrise, care oferă scorul: localităţi cu majoritate românească - 53,7%, cu majoritate maghiară - 36,5%, cu majoritate săsească - 9,7%, cu majoritate armeană - 0,1%. O imagine mult mai diferenţiată decât cea de care am dispus până acum se desprinde din aceste descrieri de localităţi în ce priveşte relaţiile sociale dintre nobilii stăpâni de pământ şi ţăranii contribuabili, între diferite categorii ale populaţiei orăşeneşti, între etnii (românii şi saşii de pe Pămîntul Crăiesc, statutul armenilor, evreilor, grecilor, bulgarilor, romilor) şi confesiuni (de pildă ortodocşi şi greco-catolici). O problemă mult dezbătută în istoriografia română şi maghiară - cea a emigrării şi imigrării - îşi găseşte acum răspunsuri mult mai apropiate de realitate prin prisma unui izvor a cărui obiectivitate statistică este garantată de scopul primordial al iniţierii conscripţiei - cunoaşterea reală de către autorităţi a situaţiei existente pentru a lua deciziile vitale pentru stat în conformitate cu aceasta.

- Ce urmează în continuare după acest prim succes? Care sunt şansele să continue tipărirea celorlalte volume şi cât de curând?

- Se află în curs de prelucrare acum materialul statistic inclus în tabelele conscripţiei care va oferi cifric şi procentual componenţa socială a populaţiei contribuabile, informaţia privind condiţiile sale de locuit (numărul de case, dar şi destinul celor lipsiţi de locuinţe proprii), disponibilul de pământ arabil şi gradul său de valorificare, cu motivaţiile privind partea nelucrată a fondului funciar (aşa-zisele sesii pustii), structura culturilor şi a efectivelor de animale, producţia de fân şi de vin, ponderea numerică şi componenţa pe ramuri a meşteşugarilor şi comercianţilor, motivaţia numeroaselor scutiri de contribuţie, mişcările de populaţie prin prisma pământurilor părăsite. După ce al doilea volum al colecţiei va analiza şi publica acest material statistic, un al treilea volum va pune în valoare bogatul material arhivistic privind desfăşurarea propriu-zisă, zi cu zi, a lucrărilor conscripţiei, dificultăţile întâmpinate şi soluţiile găsite, precum şi destinul materialului adunat, respectiv dezbaterile timp de circa cinci ani în organismele centrale de la Viena din care va rezulta un sistem fiscal modernizat, ce şi-a pus amprenta asupra acestei provincii istorice atât sub aspectul evoluţiei sale ulterioare pe plan socio-economic, cât şi în privinţa mentalităţilor celor ce-o locuiesc până astăzi. Acest volum va reliefa şi implicaţiile profunde ale conscripţiei asupra vieţii societăţii transilvănene contemporane, răscolind vechi frustrări şi probleme nerezolvate, iscând revendicări şi conflicte noi. E suficient să amintim aici, sub titlu de exemple, încercarea de expulzare a românilor din sate ale Pământului Crăiesc cu ecou şi peste o jumătate de veac în textul Supplexului din 1791 sau dezbaterea asupra statutului confesiunii greco-catolice în raport cu ortodoxia şi celelalte confesiuni ale principatului, ori situaţia evreilor, armenilor şi romilor.

Sunt convins că ducând la bun sfârşit acest proiect de mare perspectivă şi beneficiind în continuare de sprijinul editorial esenţial pentru succesul său, istoriografia română va beneficia de o sursă primordială care va pune preocupările de reconstituire a istoriei Transilvaniei pe baze mult mai solide, astfel încât relevanţa ei atât din perspectiva istoriei naţionale, cât şi a istoriei unitare a Europei spre care tindem astăzi să o transforme într-un studiu de caz de referinţă incontestabilă.

In imagini: Ladislau Gyemant cu rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, Andrei Marga, şi la un moment festiv al Universităţii

STELIAN ŢURLEA (n. 1946) a urmat studii de filologie (1968) şi filosofie (1976), la Bucureşti, a fost aproape trei decenii redactor de politică externă la revista "Lumea", a condus, după 1989, revistele "Lumea", "Zig-Zag", apoi ziarul "Meridian", după care a lucrat în televiziune, ca şef al departamentului de ştiri al Antenei 1. Din 1996 lucrează la PRO TV, din 2000 este şi editor senior al Ziarului de Duminică. Este autorul a zece cărţi de publicistică, zece romane, opt cărţi pentru copii şi două traduceri. A îngrijit trei albume. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii (2003), Premiul Asociaţiei Editorilor din Romånia (AER) pentru literatură pentru copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (2007). A fost nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii în 2000 şi Premiul AER pentru roman în 2003.