Se scumpesc leii pe piaţa monetară

Autor: Liviu Chiru 24.02.2011

Dobânzile la care băncile îşi împrumută lei între ele pe piaţa monetară pentru o zi (cea mai utilizată scadenţă) au sărit ieri la 6% pe an, după ce staţionaseră mai mult timp în apropierea nivelului de 2%. Creşterea cererii de lichidităţi a apărut în condiţiile în care ieri a început o nouă perioadă de constituire a rezervelor minime obligatorii, iar dealerii s-au grăbit să strângă fonduri în conturile de la BNR, mai ales că se tem de iminenţa unei secete de lei. "BNR a vândut în numele Ministerului Finanţelor destul de multă valută şi va fi o întârziere până când leii vor ajunge înapoi în piaţă", a comentat dealerul unei bănci. Practic, BNR absoarbe lei de pe piaţă în momentul în care vinde euro. Leii reintră în sistem pe măsură ce Ministerul Finanţelor face plăţile de salarii şi pensii sau către furnizori. Indicatorul Robor pentru o zi a urcat ieri la 6,06% pe an, de la 2,77% pe an în ziua precedentă, apropiindu-se astfel de dobânda-cheie a BNR, de 6,25% pe an. Pe piaţa valutară leul a pierdut teren, pe fondul creşterii aversiunii faţă de risc a jucătorilor internaţionali. BNR a calculat ieri un curs de 4,2331 lei pentru un euro, cu 0,7 bani peste nivelul precedent.