Petrom în OMV: 19% din afaceri, 40% din profit

Autor: Roxana Petrescu 24.02.2011

OMV Petrom (SNP), cea mai mare com­pa­nie locală, a raportat anul trecut un profit istoric, de peste 520 de milioane de euro, de 2,6 ori mai mare decât în 2009, în cel de-al doilea an consecutiv de criză. OMV, proprietarul Petrom, pe care l-a cumpărat de la statul român în 2004 cu 670 mil. euro, caracterizează anul 2010 ca fiind unul cu "performanţe operaţionale remarcabile", după ce a realizat un profit net de 1,21 mld. euro.

Aceste rezultate şi declaraţii vin în contextul în care "performanţele remarcabile" au fost determinate pe piaţa românească în principal de un lucru: creşterea preţurilor la pompă.

Conform calculelor ZF pe baza preţurilor de referinţă anunţate de Petrom, creşterea medie la benzină şi motorină în 2010 faţă de 2009 a fost de circa 28%. Petrom spune însă că anul trecut benzina s-a scumpit cu 20%, iar motorina cu 24%.

"Ne uităm la anul 2010 ca la unul cu o performanţă operaţională remarcabilă alături de achiziţiile realizate în concordanţă cu strategia noastră integrată de creştere. Sunt convins că OMV se va găsi într-o poziţie foarte bună când îi voi preda conducerea colegului meu Gerhard Roiss, succesorul meu la funcţia de CEO, la sfârşitul lunii martie", a declarat Wolfgang Ruttenstorfer, omul care a adus Petrom în braţele OMV şi care se apropie de finalul unui mandat de aproape zece ani în fruntea grupului austriac. Preluarea Petrom a fost principala achiziţie pe care OMV a făcut-o de la începutul anilor 2000 şi a fost baza pe care s-a construit extinderea grupului austriac în această zonă a Europei. Mai mult, dincolo de preluarea Petrom, tentativele OMV de a cumpăra alte companii cum a fost cazul grupului ungar MOL sau a grupului energetic Verbund au eşuat.

Datele financiare comparative între operaţiunile Petrom şi cele ale OMV arată că în 2010 aproape jumătate din profitul net înregistrat de grupul austriac a fost realizat în România. Astfel, dacă la nivel de grup OMV a raportat 1,2 miliarde de euro, Petrom a înregistrat conform standardelor interna­ţionale de contabilitate 521,4 milioane de euro, marcând astfel un record istoric.

În ceea ce priveşte ponderea vânzărilor realizate de Petrom în totalul celor raportate de către OMV, aceasta a fost de circa 20%.

Dar cel mai mare aport pe care Petrom îl aduce în cadrul operaţiunilor OMV este pe partea de explorare şi producţie. Astfel, mai bine de jumătate din baza de hidrocarburi a austriecilor este localizată în România, nu de puţine ori şefii OMV spunând că principalul interes pe care îl au local sunt activităţile de explorare şi producţie. De altfel, acest lucru se vede şi în strategia Petrom. Astfel, cea mai mare parte a fondurilor investite merg în zona de explorare şi producţie.