O aeronavă SPARTAN s-a întors la Bucureşti, după ce a evacuat din Libia 24 de români şi 7 străini

Autor: Mediafax 26.02.2011

O aeronava militară de transport C-27 J SPARTAN, având la bord 31 de persoane, din care 24 de cetăţeni români şi 7 cetăţeni din alte state ale Uniunii Europene, a aterizat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă la Bucureşti, informează Mediafax.

MapN a anunţat, vineri seară, că aeronava a decolat, la ora 20.45, de pe Aeroportul din Tripoli (Libia) către Aeroportul La Valletta din Malta, unde a făcut o escală de realimentare, îndreptându-se apoi spre Bucureşti, unde a aterizat în jurul orei 02.00, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

Aeronava C-130 HERCULES, aflată în a doua misiune, rămâne în aşteptare în Malta, pe o durată nedeterminată, pentru a putea acţiona de urgenţă, potrivit necesarului de zboruri stabilit de MapN şi MAE.

Ministerul Apărării a precizat că misiunea care se desfăşoară în aceste zile de Forţele Aeriene ale Armatei României este prima operaţiune de evacuare aeriană a unor cetăţeni aflaţi în pericol într-o ţară străină, după cel de-al Doilea Război Mondial.