Raziile de la granita au golit pietele tarii, nu doar gheretele vamesilor

Autor: Pro TV 26.02.2011

Precupetii sarbi si moldoveni, care faceau bani frumosi din micul trafic de frontiera, au inceput sa ne evite. Brusc, se vand tot mai putine tigari pe sub mana, insa si alimentele aduse din vecini au disparut.

La Iasi, in Piata Alexandru, cele 20 de tarabe destinate comerciantilor din Republica Moldova erau joi mai mult de decor. Daca inainte puteai sa cumperi de la moldoveni orice, de la unt si miere pana la ulei sau detergent, acum putinii rataciti scot din sacosa cel mult conserve si biscuiti.

Dupa descinderile fulger de la Albita si Siret, vamesii care au scapat de catuse sunt extrem de atenti la toate documentele strainilor. Astfel, cei care nu au permis pentru comert in Romania nici nu mai incearca sa vina.

La Botosani e si mai mare dezamagirea. Tigarile de contrabanda au disparut de pe piata neagra spre usurarea celor care vand legal.

"De cand cu descinderea in vami, la produsele din tutun vanzarile au crescut. Actiunile sunt bune, pe noi ne ajuta", spune Adrian Bidasca, patronul unui supermarket.

Sursa video: www.stirileprotv.ro.