Setea de pământ - Dubaiul vrea să cumpere teren agricol în Brazilia, Turcia şi Statele Unite

Autor: Gabriel Razi 27.02.2011

Autorităţile din Dubai sunt interesate să cumpere teren agricol în Africa, Brazilia, sud-estul Asiei, Turcia şi chiar Statele Unite pentru a contracara efectele negative ale creşterii preţurilor la alimente, scrie publicaţia The National.

"Decât să creştem grâu aici în Dubai mai bine investim într-o fermă în Statele Unite. Stim că unii dintre liderii mediului de business din Dubai au relaţii în diferite părţi ale lumii şi că poartă deja discuţii pentru investiţii în teren agricol", a spus Hamad Buamin, directorul Camerei de Comerţ din Dubai.

Noua goană după aur: chinezii, arabii şi japonezii cumpără terenuri în toată lumea pentru că se tem de o criză alimentară

Preţurile la alimente au atins cele mai înalte cote din ultimele decenii, conform Organizaţiei pentru Agricultură şi Alimentaţie din cadrul ONU (FAO). Indicele FAO, care măsoară preţurile pe baza unui coş de consum ce constă în alimente de bază, a crescut cu 3,4% faţă de la luna decembrie a anului trecut, atingând cel mai mare nivel din ultimii 20 de ani.

"Liderii din mediul de business văd achiziţiile de teren agricol în străinătate ca un răspuns pentru creşterea preţurilor la alimente", a adăugat Buamin.

Creşterea preţurilor pentru alimente este mult mai pregnantă în Orientul Mijlociu pentru că majoritatea ţărilor din regiune importă aproape tot necesarul de alimente.

Urmează criza cerealelor? Fermierii nu fac faţă cererii. Rezervele de porumb, la cel mai scăzut nivel din 1974 până în prezent

Emiratele Arabe Unite, federaţie din care face parte şi emiratul Dubai, importă în fiecare an 85% din necesarul de produse alimentare.

Hamad Buamin admite că Emiratele Arabe Unite nu au "cea mai bună climă", precizând că investiţiile în teren agricol în străinătate "sunt rentabile, fiind o măsură de diminuare a riscului".