SIF Moldova estimează o scădere a profitului de 27% şi vrea să-şi reducă expunerea pe bănci

Autor: Musgociu Stefan-Pompi 27.02.2011

Consiliul de Administraţie al SIF Moldova (SIF2) estimează că societatea va avea în acest an un profit net de 69,8 milioane lei, în scădere cu 27% faţă de 2010, şi propune reducerea expunerii pe sectorul bancar în favoarea plasamentelor în companii de energie şi utilităţi din România şi străinătate.

Societatea de investiţii financiare a înregistrat anul trecut un profit net de 96,3 milioane lei (22,8 milioane euro).

Pentru acest an, conducerea SIF Moldova estimează venituri totale de 206 milioane lei, în creştere cu 17% faţă de nivelul din precedentul exerciţiu financiar, de 176,5 milioane lei.

Pe de altă parte, cheltuielile totale ar urma să avanseze mai accelerat, cu 88%, la 123,8 milioane lei, după ce anul trecut au totalizat 65,8 milioane lei.

Cea mai mare parte a veniturilor, respectiv 186 milioane lei, ar urma să provină din vânzarea unor titluri din portofoliu, suma fiind cu 79% mai mare decât cea de anul trecut, de 104 milioane lei.

Administratorii cred că SIF va încasa dividende de numai 5,1 milioane lei, de peste patru ori mai puţin faţă de valoarea de anul trecut, de 21,3 milioane lei.