Rădulescu, Target Capital: Cel mai mare eşec al României a fost pierderea luptei cu inflaţia

Autor: Adrian Ionut Cojocar 02.03.2011

Andrei Rădulescu, analist la firma de brokeraj Target Capital, consideră că cel mai mare eşec macroeconomic pe plan intern în perioada de criză a fost pierderea luptei cu inflaţia care va afecta performanţa macroeconomică a României în următorul ciclu de creştere.

"Economia ar putea intra într-un nou ciclu economic cu un nivel ridicat de

inflaţie, ceea ce ar afecta performanţa macroeconomică. În acest context, procesul de convergenţă către zona euro ar fi din nou întârtziat. BNR ar putea fi nevoită să majoreze dobânda de referinţă şi am putea asista la întârzierea

procesului de relansare economică sau la o frânare a evoluţiei economiei interne, al cărei potenţial resimte deja (nefavorabil) consecinţele crizei", spune Rădulesc.

Potrivit lui, menţinerea la un nivel ridicat a presiunilor inflaţioniste introduce distorsiuni în economie şi afectează procesul de alocare eficientă a resurselor. Inflaţia induce o serie de costuri şi exacerbarea ineficienţelor cauzate de sistemul de impozitare, impact negativ pentru bunăstare (reducerea profitului real al companiilor şi al salariului real al angajaţilor), costurile de tranzacţionare, costurile ce rezultă din redistribuirea veniturilor, de la categoriile de persoane cu venituri fixe la categoriile de persoane cu venituri variabile, precum şi de la creditori la debitori.

România continuă să înregistreze cel mai ridicat nivel al inflaţiei din Europa, cu o rată anuală în ianuarie de 7%.