Invitaţie la o plimbare pe Strada Ficţiunii/ de Stelian Ţurlea

Ziarul Financiar 03.03.2011

Editurile noastre publică sute de cărţi în fiecare lună, o enormă producţie de carte, care copleşeşte de-a dreptul cititorul intrat într-o librărie. Prin rubricile diverse ale Ziarului de Duminică, care au ca subiect cartea, ne-am propus să fim un ghid pentru cel care doreşte să se informeze, încât, atunci când ajunge într-o librărie, să se poată orienta mai uşor.

Iată că, în ultima vreme, fie pentru că se cumpără tot mai puţine cărţi - să fie doar criza de vină? -, fie din raţiuni de marketing, pentru a-i atrage pe cititori, editurile nu numai că îşi diversifică producţia, dar au început să se întreacă în a lansa colecţii care de care mai interesante. La Editura Trei s-a lansat de curând colecţia Trebuie să ştii, cu cărţi care în general dau răspunsuri la preocupările oamenilor pentru viitorul imediat (despre aceste cărţi vorbim chiar în acest număr - vezi Colecţii). La Editura Polirom s-a lansat colecţia Top 10+, despre care am scris în numărul precedent, cu cărţi accesibile oricărui buzunar
Iată că iese pe piaţă şi Editura Allfa, cu Strada Ficţiunii, o nouă colecţie de literatură universală. O colecţie urbană, cosmopolită, eterogenă, perfect racordată la prezent, cu trei secţiuni: clasic, contemporan şi bestseller.

Va fi lansată după 23 martie, cu şapte titluri. Coordonatoarea colecţiei este Alexandra Rusu.

Secţiunea Clasic oferă iubitorilor de literatură cărţi uitate sau neglijate, traduse pentru prima oară în limba română sau repuse în drepturi prin noi traduceri. Autorii ţintiţi sunt clasicii secolului XX ale căror texte rezistă unei lecturi contemporane prin stil, tematică şi dinamism. Scopul acestei secţiuni este umplerea unor goluri rămase în peisajul literaturii clasice traduse la noi (ca în cazul capodoperei lui Ralph Ellison, Omul invizibil) sau repunerea pe piaţă a unor romane extrem de actuale (Italo Calvino, Oraşele invizibile).

Secţiunea Contemporan îşi propune să le aducă cititorilor români atât debutanţi valoroşi, cât şi scriitori deja lansaţi. Cuvintele-cheie sunt "sincronicitate" - unii dintre aceşti scriitori fiind publicaţi simultan în România şi pe scena internaţională - şi "valoare literară" - autori care au primit distincţii prestigioase şi recunoaşterea criticilor şi a publicului deopotrivă. Niciun cititor obişnuit să se răsfeţe cu poveşti miraculoase nu-şi poate refuza tabietul unei plimbări prin această secţiune din Strada Ficţiunii.

Secţiunea Bestseller cuprinde romane aflate în cele mai fierbinţi topuri ale lumii, traduse în zeci de ţări, iubite de mii de cititori. Editura ALLFA îşi propune să-i conecteze pe cititorii români la această reţea internaţională în timp real. Chiar dacă multe cărţi din această secţiune au stat sau vor sta la baza unor scenarii de film, savoarea lecturii va depăşi cu mult senzaţiile de moment, oferind toate ingredientele necesare unei lecturi greu de uitat: suspans, pasiune şi, bineînţeles, umor.
Iată primele titluri:

Clasic

Walter Kirn - Sus, în aer. Roman ecranizat de Jason Reitman, cu George Clooney, Vera Farmiga şi Anna Kendrick în rolurile principale (2009). Ryan Bingham locuieşte în Aerocosm. Adică în lumea hotelurilor de aeroport, a business class-ului, a cluburilor exclusiviste, a prieteniilor la minut şi a sexului ergonomic. Într-un itinerar de şase zile şi opt oraşe, Ryan trebuie să desfacă toate iţele vieţii lui hipermoderne, în care singurătatea rulează pe ecran 3D.

Bestseller

Marek Halter - Cabalistul din Praga. Secolul al XVI-lea. Europa e în fierbere. La Praga, în cartierul evreiesc, marele cabalist MaHaRal ţine un ritual secret, insuflând viaţă unui monstru de lut, cu puteri nelimitate, menit să-i apere poporul: faimosul Golem. Însă creatura se revoltă curând împotriva creatorului...

Contemporan

Jean Teulé - Magazinul de sinucideri. Într-un viitor îndepărtat, în Oraşul Religiilor Dispărute, singura speranţă de a evada din derizoriul cotidian este elegantul Magazin de sinucideri al familiei Tuvache. Aici se găsesc toate cele necesare unei sinucideri stilate, care să facă cinste sinucigaşului - peşti otrăvitori, decoruri şi costume de harakiri, cocktailul letal al zilei, sărutul morţii. Probabil cel mai comic roman despre sinucidere scris vreodată.