Viaţa în Tunisia „democrată“: protestele au devenit un mod de viaţă pentru unii

Autor: Livadariu Andreea 03.03.2011

La şase săptămâni după fuga preşedintelui Zine al-Abidine Ben Ali în Arabia Saudită, Tunisia, prima ţară din Africa de Nord în care preşedintele a fost îndepărtat prin revolte populare, are un guvern nepregătit să pună în practică reformele şi se confruntă cu noi proteste violente. De această dată populaţia este divizată între tunisienii care demonstrează în centrul capitalei Tunis fără un motiv precis şi cei care vor ca viaţa de zi cu zi să se desfăşoare normal, scrie Financial Times.

Pentru o parte dintre tunisieni, viaţa a revenit la normal, întrucât se pot observa maşini parcate în faţa locuinţelor, magazine deschise şi afacerile reluate. Pentru o altă parte, protestele reprezintă un mod de viaţă, dat fiind că în ţară au avut loc ciocniri între tunisieni şi forţele de ordine, în urma cărora au murit şase oameni. În acelaşi timp, confuzia asupra viitorului politic şi economic al ţării a determinat peste 6.000 de tunisieni să migreze spre Europa, prin insula italiană Lampedusa, autorităţile de la Roma aşteptându-se la un val de zeci de mii de imigranţi.

În timp ce agenţia de rating Fitch a coborât cu o poziţie ratingul de ţară al Tunisiei, iar criticii atrag atenţia cu privire la înrăutăţirea situaţiei economice în cazul în care revoltele continuă, tunisienii, care altădată strigau cu o singură voce împotriva guvernării autoritare, sunt acum împărţiţi în tabere adverse.

Pe de o parte, în piaţa Dakar din centrul capitalei s-au adunat grupuri dezordonate de studenţi şi elevi de liceu, muncitori din fabrici şi şomeri care şi-au amplasat corturile pentru a cere condiţii mai bune de muncă, salarii mai mari şi încetarea corupţiei guvernului. Pe de altă parte, un alt grup de tunisieni, care s-au intitulat "majoritatea tăcută", a ieşit în stradă cu scopul de a convinge persoanele adunate în corturi să se întoarcă la muncă sau la şcoală. "Afacerea mea va falimenta dacă ei continuă să facă greve şi să protesteze fără vreun motiv", a spus Imen Taktak, directorul unei companii comerciale. "Dacă harababura continuă, va trebui să dau afară 10 dintre cei 12 angajaţi ai mei", a mai spus Taktak.

Şase oficiali din guvern au demisionat în ultimele trei zile, în timp ce preşedintele interimar Fouad Mebazza întârzie anunţarea măsurilor pentru reforma constituţională.

"Un guvern slab, partide politice fără forţă, toate creează cadrul perfect pentru un vid politic periculos", a spus Ahmed Néjib Chebbi, un vechi oponent al fostului preşedinte Ben Ali, care a făcut parte din guvernul provizoriu. "Mi-e frică să nu ajungem în situaţia Egiptului, în care armata a preluat puterea", a mai zis el. Revoluţionarii tunisieni nu au acceptat supervizarea alegerilor de către un consiliu militar, întrucât au considerat că legitimitatea noilor structuri politice trebuie să aparţină civililor.