RBS plăteşte 8% la depozitele în lei clienţilor care au şi carduri de credit

Autor: Liviu Chiru 03.03.2011

RBS România, filiala locală a grupului Royal Bank of Scotland, încearcă să promoveze încrucişat cardurile de credit şi depozitele pentru clienţii de retail, oferind bonusuri mai mari la cumpărăturile plătite în mediul electronic şi dobânzi preferenţiale la sumele economisite. Astfel, clienţii primesc dobânzi de 8% pe an la lei şi 4% pe an la euro la depozitele pe 15 săptămâni (aproape patru luni), dacă deţin şi un card de credit. Totodată, clienţii care achiziţionează acum un card de credit vor primi în primele două luni de utilizare un bonus de până la 10% din valoarea sumelor plătite la comercianţi. Suma restituită nu poate fi mai mare de 500 de lei şi se virează direct în contul de card. Aceste facilităţi sunt oferite în cadrul unei promoţii care se încheie la 30 aprilie.