SIE îşi caută spioni printre masteranzii din Bucureşti. Ce condiţii trebuie să îndeplineşti pentru a face practică printre agenţi

Autor: Raul FLOREA 04.03.2011

Serviciul de Infomaţii Externe (SIE) a început vânătoarea oficială a studenţilor în vederea pregătirii acestora în cadrul instituţiei, scrie Gândul. La iniţiativa şefului SIE, Răzvan Ungureanu, serviciul a încheiat cu Universitatea din Bucureşti un parteneriat, prin care facultăţile UB vor livra anual câte opt masteranzi, ce vor urma stagii de practică pe perioada vacanţei de vară.

Concursul va demara luna aceasta, iar selecţia se va face din rândul celor cu rezultate foarte bune la cursuri .

Oficial, pregătirea studenţilor se va derula în domeniul Open source intelligence. Ce presupune concret stagiul celor opt masteranzi, a explicat, pentru gândul, Daniela, Zaharia, directorul programului de formare profesională al Institutului pentru Studii Diplomatice: "Vor avea operaţiuni de analiză pe surse deschise.

Vor face analize pe rapoarte şi documente publice, nu vor avea acces la documente confidenţiale. Practic, vor extrage informaţii prin metode de sinteză şi coroborare, sub îndrumarea profesioniştilor SIE". Vedeţi care sunt cerinţele ce trebuie îndeplinite pentru a face practică la SIE pe www.gandul.info.