Cum se vede economia anului 2015 folosind experienţa de a prognoza România anului 2010 în 2004

Ziarul Financiar 06.03.2011

În 2004, Ziarul Financiar a publicat Anuarul România 2010. Cât va fi cursul, cât va fi salariul mediu net, cât va costa o casă, câte maşini se vor vinde pe piaţa locală, care sunt domeniile care se vor dezvolta cel mai rapid?

Jurnaliştii ZF au căutat să răspundă la toate aceste întrebări chestionând analişti, manageri şi proprietari de businessuri.

Privind înapoi la răspunsurile date cu şase ani în urmă, concluziile sunt foarte interesante. Multe prognoze au fost îndeplinite, unele chiar depăşite, dar de cele mai multe ori parcursul, evoluţia au fost diferite faţă de ceea ce se aştepta majoritatea.

Suplimentul ZF România 2015, care este disponibil la chioşcurile de ziare şi a fost distribuit gratis abonaţilor ZF, trece iar în revistă toate aceste întrebări pentru a imagina ce va fi peste 5 ani. Demersul este cu atât mai interesant cu cât beneficiază de posibilitatea de a compara ce se spunea în 2004 despre cum va arăta economia românească în 2010 şi ce s-a întâmplat în realitate.

În plus, este un prilej pentru a analiza opţiunile de dezvoltare pe care le are în faţă România: va rămâne o economie dominată de spaţiul rural sau va depăşi în sfârşit acest complex prin trecerea la industrializare şi o economie a serviciilor?

O încercare de răspuns este în paginile următoare, dar ceea ce este diferit din start faţă de studiul din 2004 este recunoaşterea fiabilităţii prognozelor.

Astfel, prima lecţie pentru a imagina viitorul pe care o oferă trecutul este, se putea altfel?, că întotdeauna se va întâmpla ceva ce nimeni nu se aşteaptă.

Ce scria Anuarul România 2010 în cuvântul de încheiere? "Oricum ar fi, datorită creşterii economice continue din ultimii ani sau doar pe fondul setei de dezvoltare - fapt este că nimeni nu ia în calcul vreo recesiune. Nici nu se desprind riscuri majore care ar putea pândi România până în 2010. Aderarea la Uniunea Europeană este văzută ca o garanţie a continuării drumului spre afaceri din ce în ce mai prospere."

"Nimeni nu ia în calcul vreo recesiune." Şi ce recesiune a venit! Una care a întors toată România înapoi cu patru ani din punctul de vedere al PIB-ului şi chiar cu opt ani pentru unele pieţe cum sunt importurile de maşini. Un şoc absolut de necontrolat şi de neprevăzut, un împrumut uriaş de 20 de miliarde de euro luat de stat pentru a putea balansa îndatorarea externă furibundă a sectorului privat - nimeni nu a putut să prevadă această situaţie limită.

Dar cine şi-ar fi imaginat că tot Wall Street-ul şi City-ul londonez, inima finanţelor mondiale, erau gata- gata să se oprească şi că statele occidentale au pompat mii de miliarde de euro în bănci?! Cine şi-ar fi imaginat că Royal Bank of Scotland urma să devină un fel de Bancorex şi că statul britanic deţine acum 80% din acţiuni? Sau că gigantul AIG va crăpa? Sau că toate băncile-mamă ale tuturor băncilor străine din România vor beneficia de ajutoare de zeci de miliarde de euro de la statele lor ca nişte găuri negre din România anilor '90 pentru care Banca Mondială şi FMI cereau închiderea? Nimeni.

Încă o dată se dovedeşte că încercarea de a citi în viitor este o întreprindere riscantă. Însă este un exerciţiu util.

Ce am prevăzut corect

- Nivelul exporturilor - 34 miliarde de euro pentru 2008. ZF a folosit estimările Comisiei de Prognoză, care prevedeau o creştere anuală medie de circa 15%.
- Lupta pentru supremaţie în industria bancară se va da în retail, prin extinderea reţelelor teritoriale: în 2010 numărul de unităţi teritoriale a ajuns la 6.500 faţă de circa 3.000 în 2004.
- Capitalizarea bursieră va ajunge la 20-25 miliarde de euro în 2010 faţă de 8 miliarde de euro în 2004; în realitate a ajuns în 2007, la momentul de vârf, la 40 miliarde de euro, dar în 2010 a scăzut la 15 miliarde de euro.
- Că activele fondurilor mutuale vor atinge în 2010 nivelul de 1 mld. euro faţă de 100 milioane de euro în 2004; în realitate au ajuns la 1,3 miliarde de euro.
- Că vânzările de medicamente vor atinge 2,2 miliarde de euro în 2010, de trei ori mai mult decât în 2004, ceea ce s-a şi întâmplat.
- Formele moderne de comerţ - hiper, supermarket, cash&carry, discount - vor ajunge la jumătate din piaţa de retail în 2010 faţă de 15% în 2004, ceea ce s-a şi întâmplat.
- Că piaţa construcţiilor va ajunge la circa 9 miliarde de euro - a ajuns, dar putea fi mult mai sus dacă nu era scăderea de 40% din 2008 şi 2009.
- Că va apărea televiziunea digitală prin cablu, toţi marii operatori oferind acum acest serviciu.
- Că producţia de mobilă va ajunge la 2 miliarde de euro, dublu faţă de 2004.
- Că avocaţii din top 20 firme de avocatură de business de pe piaţă vor câştiga în medie peste 125 de euro, dublu faţă de 2004. Piaţa avocaturii a ajuns la 200 mil. euro faţă de 25 milioane de euro în 2004.

La ce nu ne-am aşteptat

- La creşterea accelerată a PIB şi a investiţiilor străine în perioada 2005-2008; PIB era văzut să ajungă la 4.200 de euro în 2008, în realitate a fost 6.400 de euro, iar stocul de investiţii străine a fost dublu faţă de aşteptări.
- La criză! Nimeni nu şi-a dat seama că poate urma o recesiune puternică la un moment dat în această perioadă.
- La creşterea exponenţială a investiţiilor în energie eoliană, unde capacitatea instalată a crescut de la 1 MW în 2005 până la 560 MW în 2010, adică 0,8% din capacitatea instalată.
- La explozia mărcilor private în super şi hipermarketuri, adică produse sub brandul retailerilor, care au ajuns la 5-6% din piaţa bunurilor de larg consum; în Ungaria sau Polonia mărcile private au ajuns la 20-25% din piaţă .
- Ca vânzările de maşini să ajungă la 300.000 de unităţi pe an încă din 2008 faţă de 160.000 de unităţi în 2004; în 2010 au scăzut însă la 120.000, adică la fel ca în 2002.
- La creşterea preţului mediu la apartamente de la 300 de euro pe mp în 2004 până la 2.000 de euro pe mp în 2008, pentru ca în 2010 să ajungă la circa 900-1000 de euro pe mp; estimarea ZF era că va ajunge în 2010 la 7-800 euro/mp.
- Ca România să ajungă printre ţările cu cel mai rapid net fix din lume, pe fondul exploziei înregistrate de reţelele de fibră optică.

Ce am prevăzut greşit

- Păstrarea şi chiar creşterea numărului de bănci din sistem (peste 40), prognozele de atunci indicând înjumătăţirea ca urmare a fuziunilor şi achiziţiilor.
- Creşterea pieţei asigurărilor la 3 miliarde de euro în 2010, în realitate ajungând doar la 2 miliarde de euro, faţă de circa 900 milioane de euro în 2004.
- Că indicele BET va creşte necontenit până la 14.000 de puncte, faţă de circa 4.000 de puncte în 2004; în realitate a ajuns la 6.000 de puncte în 2010, dar a trecut printr-un vârf de 11.000 de puncte în 2007.
- Că maşinile cu hidrogen vor fi o prezenţă obişnuită; în realitate sunt foarte puţine.
- Că reţeaua de autostrăzi va fi de 900-1.500 km, în realitate ajungând la doar 300 km faţă de 200 km în 2004.
- Că 60% din gospodării vor avea internet de mare viteză; în realitate doar 20% din cele 8 milioane de gospodării au acces la net de mare viteză.