Preluare pe piaţa luxului: Louis Vuitton va prelua o participaţie majoritară în cadrul Bulgari

Autor: Adrian Voicu 07.03.2011

LVMH Möet Hennessy Louis Vuitton SA va prelua o participaţie majoritară în cadrul Bulgari pentru 3,7 miliarde euro, informează Bloomberg.

Compania de lux a convenit asupra achiziţiei unei participaţii de 50,4% de la familia Bulgari în schimbul a 1,87 de miliarde de euro în acţiuni, urmând ca restul participaţiei să fie preluat printr-o ofertă publică.

"Intrarea noastră în LVMH va permite companiei Bulgari să îşi mărească creşterea la nivel global", a declarat Francesco Trapani, CEO al Bulgari. Acesta se va alătura comitetului executiv al LVMH şi va fi responsabil de divizia de ceasuri şi bijuteri, conform companiei franceze.